Carte

Copiii cu nevoi speciale și viața de familie

de Laura Chilnicean

Copiii cu nevoi speciale și viața de familie, Laura Chilnicean – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Copiii cu nevoi speciale și viața de familie – Laura Chilnicean

Copiii cu nevoi speciale si viata de familie: blestem sau binecuvantare. Autism. Sindrom Drown Carte de psihoterapie ortodoxă unica în România, adresata în special părinţilor şi educatorilor copiilor cu dizabilităţi psihice (autism, sindrom Down), dar şi preoţilor, psihologilor şi toturor celor interesaţi de acest subiect. Cartea abordează o dublă perspectivă, medicală şi teologică şi oferă o serie instructivă de studii de caz şi de sfaturi practice, beneficiind şi de experienţa în domeniu a autoarei. Autoarea, Laura Chîlnicean, este licenţiată în Teologie Ortodoxă-Asistenţă Socială şi profesoară la o şcoală pentru copii cu dizabilităţi.   Cartea de faţă nu se vrea a fi nici pe deoparte o carte ştiinţifică sau una pur religioasă. E o carte de informare, de o oarecare formare şi întărire în lupta vieţii cu ceea ce înseamnă handicap, cu informaţii, mărturii, atât din domeniul medical, social, cât mai ales din cel religios, creştin-ortodox ca un răspuns al cerinţei ascunse a sufletului de a găsi ce e mai bine. Ea se adresează părinţilor copiilor cu dizabilităţi, celor care vor să ştie mai multe sau să-şi întărească ceea ce ştiu, dar în special, subliniez, în special tuturor celor care nu cunosc deloc acest domeniu, ca o alternativă de cunoaştere a unei alte realităţi în care cu multă bunăvoinţă şi dragoste s-ar putea implica. Toată lumea se plânge că nu are bani, unii că n-au casă sau case de ajuns, alţii că n-au timp - evident pentru lucruri lumeşti -, că nu-i ascultă copiii sau că nu sunt în nu ştiu ce fel vor ei sau, mai grav, că nu au haine de ajuns, lucruri mărunte de nu ştiu care, că n-au succesul unora deveniţi deja vedete, ş.a.m.d., dar când ai un copil cu dizabilităţi, dintr-o dată poţi mărturisi tuturor cât de mulţumit eşti cu cămăruţa în care stai, că hainele pe care le ai sunt cele mai frumoase, că succesul tău e fiecare gest, mişcare

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Copiii cu nevoi speciale și viața de familie?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Copiii cu nevoi speciale și viața de familie și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Copiii cu nevoi speciale și viața de familie

Cine a scris cartea Copiii cu nevoi speciale și viața de familie?

Copiii cu nevoi speciale și viața de familie a fost scrisă de Laura Chilnicean.

În ce an a apărut Copiii cu nevoi speciale și viața de familie?

Copiii cu nevoi speciale și viața de familie a apărut în anul 2012. Vezi și topul de cărți din 2012.

Câte pagini are Copiii cu nevoi speciale și viața de familie?

Copiii cu nevoi speciale și viața de familie are 196 de pagini.

La ce editură a apărut Copiii cu nevoi speciale și viața de familie?

Copiii cu nevoi speciale și viața de familie a fost publicată la editura ICONA.

Care este cel mai mic preț pentru Copiii cu nevoi speciale și viața de familie?

Cel mai mic preț găsit acum este 39.42 lei.

Există Copiii cu nevoi speciale și viața de familie în format PDF?

Poți verifica Copiii cu nevoi speciale și viața de familie în format PDF.

Cărți scrise de Laura Chilnicean

Ai mai jos lista de cărți scrise de Laura Chilnicean. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.