Istorisiri reale din Carbunesti Prahova, traite in anii \'70-\'80 printre dealurile de la poalele Carpatilor Meridionali.
Dar nota generala este cea data de farmecul trairilor unei varste pe care nu avem voie sa o ingropam, Copiii din satul cu tainita fiind o carte a chemarilor tesute in firele fuioarelor de nori de deasupra unor dealuri ca niste spinari de dumnezei aplecati asupra umanului, o carte a invingatoarelor liane de lumina crescute in arborii locului, a mersului de-a-ndoaselea prin timp, a frumusetii mereu rodind, o invitatie la regasirea sinelui. - Mihail Soare Imaginea mea, atunci cand s-au linistit toti si au inceput sa manance, de la primul vecin pana la ultimul, era a unei unitati intregi. Mai mici sau mai mari, mai vorbareti sau tacuti, dupa cum le era felul la fiecare, apartineau locului, iar atmosfera s-a linistit deodata si a devenit familiara. Parea un pom cu vlastare, bine alimentat. Un pom matur, unde isi au cuibul multe pasari ce se reintorc in fiecare vara. Ca o speranta zglobie, ne incalzea sentimentul ca nu suntem singuri. Imi incepusem viata intre acele persoane, cazusem si ma ridicasem intre ele, iar acum le vedeam servind masa, bucurandu-se, inseiland conversatii si conducand spre apus o zi cioplita in lemn de trandafir. Nu erau intre ei nici ingineri, nici profesori. Limbajul lor nu era al marilor oratori, dar erau autentici, plini de bunavointa si apropiati unul de altul. Viata, ca o vraja colorata in mii de rasarituri si apusuri, uneori rapune, alteori spala, aduna sau risipeste, dar oricum ar fi, lasa amprente adanci. Ne foloseste ca pe-o marca stantata acolo, peste inraurirea vailor pe unde am trait. - Vecinii
