Copiii si ecranele luminoase

Dr. Nicholas Kardaras este specialist în dependență cu reputație internațională. Interesat de noile fenomene culturale care își fac loc cu destul de multă perfidie în viața contemporană, a cercetat în ultimii ani posibilele efecte ale „revoluției tehnologice” din ultimele decenii. Rezultatele sunt în același timp uimitoare și grăitoare pentru toți părinții care cred că sunt foarte grijulii, atunci când le pun copiilor la dispoziție foarte devreme tehnologia modernă. Dincolo de corul vocilor care încurajează această atitudine, estompate de publicitatea interesată a producătorilor de jocuri și spații virtuale, tot mai multe cercetări scot la iveală efectele negative ale interacțiunii timpurii cu ecranele. Copiii și ecranele luminoase ar trebui să fie un semnal de alarmă – și totodată un ghid de îngrijire corectă a copilului – pentru orice părinte responsabil. Cu multă răbdare și experiență, autorul explică în detaliu paleta de afecțiuni cărora copiii le pot cădea victimă, oferind totodată argumentele și soluțiile care îi pot ajuta pe părinți să intervină la timp.    Fragment din volum:       “TULBURĂRILE CLINICE ȘI EFECTUL DE COPII Al ECRANULUI        Acum câțiva ani lucram cu un tânăr pe nume „Robert" care avea sindromul Asperger — o tulburare de dezvoltare considerată la limita funcțională a spectrului autist. Robert era din sud, dar se mutase în nord pentru a locui cu simpatica lui bunică în urma morții neașteptate a mamei sale, când el avea treisprezece ani.     Când l-am întâlnit, era un băiat de șaisprezece ani, delicat și cu abilitați interpersonale foarte slabe — de exemplu, nu stabilea contact vizual și nu avea nicio idee despre cum să se implice într-o conversație. Avea și unele comportamente bizare care nu îl ajutau să se adapteze la școală: ducea cu el o maimuță de pluș și, uneori, se băgă sub bancă și refuză să se miște. Și mai era un lucru: Robert era un dependent de jocuri scăpat de sub control, consumat întru totul de seria Final Fantasy.     Avea un Game Boy pe care se juca întruna la școală și acasă avea un calculator pe care se juca din momentul în care venea de la școală până când adormea — ceea ce se întâmplă adesea în fața calculatorului. Biata lui bunica, care se străduia să-i modereze comportamentul, se plângea: „Nu pot să stau trează toată noaptea ca să-l gonesc de la calculator!" La școală era aproape mut, iar la grupul de consiliere de-abia dacă participă — până când se aducea în discuție subiectul jocurilor; atunci se îndreptă în scaun și vorbea cu o voce rapidă și monotonă despre diverse amănunte ale jocului.     Când Robert a rămas corigent la toate materiile din cauza lipsei de interes, bunica lui a oprit în sfârșit toate electronicele — dintr-odată. A resimțit timp de câteva zile furia lui explozivă, dar în cele din urmă băiatul s-a calmat. La școală, bietul copil încerca să împrumute dispozitivele altor elevi, dar era foarte greu, din cauza slabelor lui abilitați sociale, din moment ce nu avea prieteni și nu se putea exprima clar: adesea mormăia și se uită în altă direcție. Robert a avut trei sau patru căderi psihice la școală, în care s-a urcat pe bancă și a urlat ori s-a dat cu capul de perete."