Copilă-Stea Calaway poarta rochii lungi și chimonouri, cântă la ukulele, e veselă și îi place să danseze. Mai toți colegii cred că e venită de pe o altă planetă sau că părinții ei sunt acrobați la circ. În primele săptămâni, întreg liceul e fascinat de nonconformismul ei. Dar oamenii sunt schimbători și capricioși, iar cei ce ies din rândul lumii nu sunt văzuți mereu cu ochi buni. În scurt timp Copilei-Stea i se cere să fie „normală“ – iar asta o poate distruge, pentru că înseamnă renunțarea la tot ce o face să fie ea însăși. Fragment din volumul "Copilă-Stea" de Jerry Spinelli: “Luni. Pauza de prânz. De data asta am stat nemișcat când Copilă-Stea s-a îndreptat spre masa mea în drum spre ieșire. Eram cu spatele la ea. Vedeam cum ochii lui Kevin îi urmăresc mișcările, cum se măresc văzând că se apropie. Apoi ochii i s-au oprit, gura i s-a deschis într-un zâmbet malițios și parcă totul se oprise în afară de zăngănitul tigăilor de la bucătărie, iar ceafa mea ardea în flăcări. — Cu plăcere, am auzit-o spunând melodios. Primul gând a fost „Ce?" și dintr-odată am știut. Am știut ce trebuie să fac. Trebuia să mă întorc și să vorbesc cu ea și am știut că nu va pleca până n-o voi face. Era prostește, ce copilărie să fiu înspăimântat de ea! Până la urmă, de ce mă temeam? M-am întors. Mă simțeam greu, de parcă m-aș fi mișcat în apă, de parcă trebuia să înfrunt mult mai mult decât o față de clasa a zecea cu nume ciudat. Am dat cu ochii de floarea țipătoare de pe geanta ei - părea pictată de mână - și în sfârșit i-am întâlnit privirea. — Mersi de felicitare, i-am spus. Zâmbetul ei a făcut floarea să pălească. Apoi a plecat. Kevin a dat din cap rânjind. — E îndrăgostită. — Prostii, am spus. — E mega-îndrăgostită. — E caraghioasă, atâta tot. Clopoțelul a sunat. Ne-am adunat lucrurile și am plecat. Tot restul zilei am fost amețit. O bâtă de baseball ar fi putut să mă lovească mai tare ca zâmbetul acela. Aveam șaisprezece ani, câte mii de zâmbete nu-mi fuseseră adresate? Atunci de ce aveam impresia că asta e primul? După ore, pașii m-au dus spre clasa ei. Tremuram. Aveam fluturi în stomac. Habar n-aveam ce-aș fi făcut dacă o vedeam. Știam doar că nu putusem să nu mă duc. Ea nu era. M-am grăbit pe coridoare. Am alergat afară. Lumea urcă în autobuze. Mașinile erau băgate în viteză. Peste tot erau sute de elevi. Luni de zile fusese peste tot, de data asta nu era niciunde. I-am auzit numele. Numele ei. Aceleași patru silabe, aceleași zece litere pe care le auzisem tot anul, dar, dintr-odată, mi s-a părut sunetul cel mai cristalin din lume.”
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Copila-Stea?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Copila-Stea și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.