Am speranța că se vor găsi oameni pe care nu-i va plictisi lectura despre un om crescut într-un orfelinat de stat sovietic, om care oarecând a încercat să îndrepte ceva în propria viață, să își găsească drumul modest, precum și folosul în cele mari și mici. De obicei, cititorul caută să se regăsească în carte mai degrabă pe el însuși decât pe cel care a scris-o. Nu m-am gândit niciodată că într-o bună zi mă voi așeza să tastez cu înverșunare, suferind din nou și repovestindu-mi trecutul, pentru a le înfățișa celor din jur cum trăiește un om cu copilăria amputată. Îmi este nemaipomenit de greu să o fac, de fiecare dată băgându-mă undeva sub piele, smulgând de acolo un vechi jurnal însângerat, atrăgând și distrăgând cititorul prin trecutul și prezentul meu, ori poate chiar prin viitor.
