Corpus Hermeticum. Textele fundamentale și învățăturile tainice de inițiere în hermetism Corpus Hermeticum conține tratatele de bază ale tradiției trismegiste care se presupune că au fost redactate în Egipt, cu aproximație între sec. al II-lea și al III-lea d. Hr. Textele provin din același cadru religios și filozofic care a produs neoplatonismul, creștinismul și gnosticismul, avându-și rădăcinile în impactul dintre gândirea platonică și vechile tradiții ale Orientului elenizat. Hermes Trismegistos, „cel de trei ori mare”, posedă cunoașterea a trei părți din înțelepciunea întregii lumi: • Alchimia - Lucrarea Soarelui, adică transmutarea omului de la condiția sa inferioară într-o persoană spirituală. Din această perspectivă, prefacerea plumbului în aur nu este decât expresia exterioară a unei lucrări de înnobilare interioară. • Astrologia - Lucrarea Lunii - înțelegerea planetelor ca simboluri ale unei lumi spirituale și ca parte a unui Univers în care totul se mișcă potrivit legii corespondențelor. • Teurgia - Magia sau „arta lucrărilor divine”, lucrarea pe care omul o realizează în cooperare cu ființele divine și al cărei scop este contopirea cu Conștiința Divină. Numite de însuși Hermes „cărți sacre ale Nemuritorilor”, aceste texte reprezintă baza hermetismului, a cărui esență este corespondența dintre macro și micro Cosmos – această unitate formată din părți interdependente, aranjate într-o paradigmă aparte, între care există raporturi de atracție și respingere. Vechi de aproape 2000 de ani, eclectismul intelectual al ideilor din Corpus Hermeticum rămâne până astăzi codificat în ADN-ul civilizației europene. Acesta este Zeul, care este mai presus de orice nume; acesta este el, care este tainic; acesta este el, care este pe deplin manifestat; acesta este el, care poate fi văzut de către Minte; acesta este el, care este văzut de către ochi; acesta este el, care nu are trup; și acesta este el, care are multe trupuri sau, mai bine spus, el se află în orice trup. Nu există nimic în care el să nu fie, căci toate sunt el și el este totul. Și din acest motiv el are toate numele, căci toate sunt ale aceluiași Părinte; și, de aceea, el nu are niciun nume, căci este Tatăl tuturor. Hermes [către Tat]: O, Fiule, Înțelepciunea ce înțelege în tăcere [aceasta este materia și pântecele din care Omul este născut], iar sămânța este Binele Adevărat. Hermes [invocând către Zeu]: În ce chip să te slăvesc – ca fiind din mine însumi, ori având ceva din mine însumi, ori ca fiind altceva? Căci tu ești ceea ce sunt eu, tu ești ceea ce fac eu, tu ești ceea ce spun eu. Tu ești toate lucrurile și nu există nimic care să nu fie tu. Tu ești tot ceea ce este făcut și tot ceea ce nu este făcut. Minte când cugeți, Tată când făurești, Zeu când lucrezi și Bine și Făuritor al tuturor lucrurilor. - Hermes Trismegistos
Cauți Corpus Hermeticum în format PDF? Gândește-te la Hermes Trismegistos.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Hermes Trismegistos a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Hermes Trismegistos a investit-o în Corpus Hermeticum.