Corpusul receptarii critice a operei lui M. Eminescu - 16 + 17

Eminescu, Eminescu e de două ori vrednic de nemurire: nu numai că a fost cel mai mare artist al neamului său, dar și în latura vieții practice el s-a jertfit pentru realizarea idealului națiunii din care s-a născut. Cu bună știință, genialul scriitor s-a suit pe rugul jertfei de sine: a cugetat ca un filosof acolo unde alții se mulțumeau cu clișee politice; a pus fondul lângă form acolo unde alții se mulțumeau cu vorba care îi scutea de fapte rele. De aceea în el culminează nu numai arta românească ci și mișcarea de renaștere a poporului nostru de la Bălcescu până la 1889, anul morții  sale. Și astfel, mai mult decât toți care au purtat numele de roman în veacul al XIX-lea, ele este al nemuririi, al adevăratei nemuriri. (Simion Mehedinți, Nemurire și Nemurire, 1914)    Lucrare unică în cultura română și fără echivalent în bibliografia universală, Corpusul receptării critice a operei lui M.Eminescu aduna pentru prima dată la un loc, în ordine cronologică, tot ce s-a scris despre poetul național de la răspunsul lui Iosif Vulcan ( din Familia ) și până în anul1900: în volume, în periodice, inclusiv texte inedite rămase în manuscrise. Lucrarea va însuma cca. 35 de volume.