Corzi intinse. Bjorn Borg, John Mcenroe

    Epoca de aur a tenisului s-a încheiat subit la UȘ Openul din 1981, când stoicul suedez Björn Borg a pierdut în fața rivalului său, tânărul și îndrăznețul John McEnroe, în finala jucată pe Flushing Meadows.     Din perspectiva ultimului turneu al acelei epoci și a jocului celorlalți semifinaliști, Jimmy Connors și Vitas Gerulaitis, "Corzi întinse" face cronica vieților și carierelor bărbaților care au conferit un caracter memorabil acelor zile de Vest Sălbatic: „AisBorg”, care ținea secretă o nebunie internă; McEnroe, geniul buclucas și tulburat; Connors, îndrăgitul și muncitorul antierou al tenisului; Ilie Năstase, clovnul din România; Gerulaitis, newyorkezul fermecător; și Ivan Lendl, vestitorul viitorului de forță al sportului. Frământările pe care toți acești bărbați le-au avut în comun au fost la fel de fascinante atât în teren, cât și în afara acestuia.         Fragment din volum:       “Dar demonii rămăseseră la locul lor. Nu-și putea găsi liniștea până nu cucerea Wimbledonul. McEnroe se plângea că noul său statut i-a atras priviri mai scrutătoare. Cu cât întâlnea mai multă lume, cu atât mai fals i se părea că este, mai depărtat de felul său de a fi. Inițial, la Openul francez i s-a părut că avea șanse mari. Dar dispoziția lui a egalat rapid condițiile meteo infecte din Paris. În timpul unui meci, a zărit pe cineva din arena ținând atârnat unul dintre multele microfoane lungi care fuseseră introduse recent pentru a capta mai bine sunetul mingii; McEnroe suspectă că se aflau acolo pentru a-l înregistra mai bine pe el, John McEnroe. „Ține chestia aia departe de mine, înțelegi?", s-a răstit el.     Microfonul nu s-a clintit. “Vezi asta?", l-a întrebat McEnroe pe bărbatul care ținea microfonul, arătând către partea de sus a rachetei sale. „În gura ta. Repeta asta în franceză să audă toată lumea. Acolo ți-o bag."     În sferturile de finală, s-a confruntat cu Lendl, un jucător în fața căruia nu pierduse niciodată. Din start, McEnroe a jucat într-o dispoziție de confuzie profundă, vecină cu autocompătimirea. S-a luat de arbitrul de scaun pe tema vremii proaste încă dinaintea începerii încălzirii. L-a adus în teren și pe arbitrul principal al turneului, hărțuindu-l și pe acesta - „Răspunde la întrebare!" Jucând ca și cum ar fi dorit să fie în altă parte, în cele din urmă a pierdut în fața lui Lendl în seturi consecutive. Era prima victorie a cehului asupra americanului; nu avea să fie ultima. „Cine-i o rușine mai mare, eu sau tu, arbitrule?", a întrebat McEnroe aproape de final. Părea că știe deja răspunsul. După aceea, a răspuns unei întrebări legate de prestația sa: „Ei bine, aș spune că rușinoasă ar fi cea mai bună cale de a o descrie".     Victoriile nu au ajutat. Săptămâna care a urmat, McEnroe s-a întors la Londra și la preliminariile Wimbledon pe terenurile de gazon ale Queen's Club. Acesta era un turneu pe care-l domină - avea să-l câștige de patru ori -, deși, ca de obicei, mulțimea avea rezerve față de el. Cu doi ani în urmă, McEnroe se luase la harță cu un grup de oameni care-l numiseră. „copil" și cu o femeie care i-a zis „ești urât" - înainte de începerea meciului."