Coșmar în Balcani. Un sas transilvănean în cel de-al Doilea Război Mondial. După relatările lui Friedrich (Fred) Umbrich Dar iată, miracolul mai este posibil, în încrucișarea dintre realitate, destin, document, literatură, microistorie, istorie și postistorie. În cazul nostru, el se numește Coșmar în Balcani. Un sas transilvănean în cel de-al Doilea Război Mondial. Fred Umbrich s-a destăinuit doamnei dr. Anna M. Wittmann, o distinsă autoare canadiană, cercetătoare a fenomenului coloniilor penitenciare, de la Auschwitz la Gulag, inclusiv în extensiile lor din istoria recentă. Miracolul acesta este în primul rând realitate, spuneam. Un tânăr sas din Belleschdorf, Idiciu în limba română, de lângă Mediaș, este recrutat în 1943 în Waffen SS, Divizia de Vânători de Munte „Prînz Eugen”. În acest corp de armată de sumbră rezonanță au luptat și mai ales au murit, în Balcani, în luptele împotriva partizanilor iugoslavi, îndeosebi sași și șvabi din Transilvania, Banatul românesc, Ungaria și Serbia. Dacă partizanii lui Tito au avut parte de o istoriografie eroică și eroizantă, soldaților români de origine germană din Divizia „Prînz Eugen” nu li s-a acordat probabil niciodată - dincolo de oprobriul pausal - mai multă și mai intensă atenție până la cartea lui Fred Umbrich. (...) Avem de-a face cu o carte postmodernă și postistorică. Pentru că ea este scrisă de omul supus vremurilor, după decenii, împreună cu un istoric și antropolog al suferințelor războaielor și universului concentraționar care le însoțește. - Emil Hurezeanu
