Creierul idiot

    Reacții ciudate și comportamente ilogice, fascinație fără margini și memorie egoistă. Creierul, falsificatorul de amintiri și marele maestru al combinațiilor. Și din nou creierul, o victimă a propriului său succes.     Documentată la nivel de expert și plină de umor inteligent, o carte pentru toți cei care se întreabă de ce li se pare că propriul lor creier îi sabotează. Cu atâta pricepere.     Darul memoriei, păstrați chitanța • Cum reglează creierul corpul… și de obicei o face lată • Frică: nimic de care să ne temem • Nenumăratele fațete ale abilitații • Enigmatică și teribilă știință a inteligenței • Personalitatea: un concept dificil, complex și derutant Carte recomandată de  Lidia Bodea  în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți ".        Fragment din volum:       „Există mai multe motive pentru felul cum iau naștere fobiile. La nivel fundamental, avem învățarea asociativă, care atașează un răspuns specific (de exemplu, reacția de frică) unui stimul specific (de exemplu, un păianjen). Până și creaturile cele mai rudimentare neurologic par capabile de așa ceva, de pildă Aplysia, melcul de mare californian, un gastropod acvatic lung de un metru și cu o morfologie foarte simplă, care a fost utilizat în anii 1970 în primele cercetări de monitorizare a modificărilor neuronale care au loc în timpul învățării. Chiar dacă este un organism simplu și cu un sistem nervos rudimentar, potrivit standardelor umane, Aplysia poate să învețe asociativ și, mai important, are neuroni masivi, suficient de mari pentru a le fixa electrozi care să înregistreze ce se întâmplă. Neuronii lui Aplysia pot avea axoni (partea lungă, de „trunchi", a unui neuron) cu diametrul de până la un milimetru. Poate că nu vi se pare prea mult, dar comparativ cu cei ai omului sunt enormi. Dacă neuronii omului ar avea mărimea unui pai de băut, atunci axonii lui Aplysia ar fi cât tunelul de sub Canalul Mânecii.     Neuronii mari n-ar fi de niciun folos, dacă creaturile nu ar putea învăța asociativ, ceea ce este cel mai important în cazul de față. Am mai amintit de asta și anterior; în secțiunea despre dietă și apetit din capitolul 1 s-a indicat felul în care creierul poate face asocierea prăjitură-boală, astfel că ni se poate face rău doar dacă ne gândim la prăjitură. Același mecanism se poate aplica fobiilor și fricilor.      Dacă suntem avertizați asupra a ceva (contacte cu persoane necunoscute, fire electrice, șoareci, microbi), creierul nostru va extrapola toate lucrurile rele care s-ar putea întâmpla dacă întâlnim lucrurile respective. Iar atunci când le întâlnim cu adevărat, creierul activează scenariile „probabile" și declanșează reacția „luptă sau fugi"."