Cristofor. Magul din Carpati

    Aceasta se vrea a fi povestea unui om pe care l-am cunoscut în cel mai crunt moment al vieții mele. Personaj enigmatic, sosit parcă din negura veacurilor, el a intrat în viața mea și mi-a adus o rază de speranță, de lumină. El m-a făcut să înțeleg că dincolo de ființă umană muritoare, se ascunde ceva, mult mai amplu și mai profund, un ceva care nu poate fi înțeles cu mintea și nici cuprins cu sufletul. Poate că pentru mulți dintre voi el nici nu există, s-ar putea să nu îl întâlniți niciodată, poate nici nu vreți să îl cunoașteți, însă el este aici, acum, a venit pentru noi. El s-a născut om, însă a luptat să își depășească propria umanitate, s-a născut muritor, însă a devenit etern. Acum este mai presus de moarte, deoarece a înțeles-o și a găsit calea de a o supune. El este păstrătorul cheilor alchimiei, a transmutațiilor, a pietrei filozofale. El are puterea de a transcende spațiul și timpul, de a urni munții din loc, este aici și pretutindeni, este măreț, dar totuși atât de modest. Numele lui este Cristofor.      Fragment din volum:       „Încă de când am început a-mi dezvolta propriul eu, am știut că nu sunt la fel ca toți ceilalți din jurul meu. Asta datorită unei voci care îmi sună întotdeauna în minte; ori de câte ori îmi puneam o întrebare sau aveam un dubiu, vocea apărea și îmi dădea răspunsuri sau îmi spunea ce să fac. În jurul vârstei de doisprezece ani am aflat că, de fapt, mă numesc Cristofor și că am venit aici, pe acest pământ, la cererea mea, pentru a mă reîncarna.     Aici se oprește și inspiră adânc și scoate un sunet ce aduce mult cu un oftat.     Întind mâna și iau cana de ceai. O duc la gură, nu cu intenția de a bea, ci de a-mi masca zâmbetul. Auzi reîncarnare. Parcă aș sta de vorbă cu Julie. Și vocea asta din cap... clar simptom de balamuc!     - Am încercat în repetate rânduri să vorbesc cu cei apropiați mie, continuă el cu același glas monoton, însă de fiecare dată am fost privit cu milă sau cu teamă, ba mai mult s-a pus problema unui consult de specialitate. Noroc ca rnedicul psihiatru, căruia și astăzi îi sunt recunoscător, a spus că este doar o fază trecătoare, normală, care apare la anumiți copii ce posedă o imaginație bogată. Acest lucru m-a făcut să mă închid în mine, ba mai mult să încerc să ignor această voce, însă lucrurile nu s-au oprit aici. Au început să îmi apară comunicări sau mesaje onirice, prin care mi se arătau diverse evenimente sau situații care urmau să apară în viața mea. Este drept că aceste evenimente aveau loc în ziua următoare sau cel târziu a doua zi, deci erau comunicări ale unor evenimente imediate, însă ele aveau loc întotdeauna în formula arătată. Mă gândesc că am și eu acest gen de comunicare."