Critica ratiunii pure

Prin Critica rațiunii pure Kant ne transmite două mesaje: unul cognitiv, prin care ni se demonstrează că în cunoaștere noi suntem dependenți de limitele facultăților noastre de cunoaștere; și un mesaj metafizic, conform căruia odată ce cunoaștem noi suntem îndreptățiți să gândim mai departe, chiar cauza lumii, căreia să îi atribuim perfecțiune infinită, dar numai în idee. În sprijinul acestei tendințe metafizice, noi putem formula o lege regulativă a unității sistematice, care ne cere să studiem natura, ca și cum în diversitatea cea mai mare posibilă a ei s-ar afla totuși unitate sistematică și finală la infinit. Rămâne la latitudinea rațiunii noastre să o caute și să o presupună, pentru că este în avantajul nostru să organizăm observarea naturii conform acestui principiu. Trebuie precizat însă că prin reprezentarea ideii de autor suveran pusă ca temei al unei astfel de unități sistematice nu existență și cunoașterea unei astfel de ființe ne servesc drept temei, ci numai ideea pe care noi o gândim asupra ei. - Rodica Croitoru Dacă consider întreaga cunoaștere a rațiunii pure și speculative în totalitate ca pe un edificiu, a cărui idee cel puțin o avem în noi, atunci eu pot spune: în Teoria transcendentală a elementelor am evaluat materialele de construcție și am determinat, pentru ce fel de edificiu, pentru ce înălțime și soliditate ajunge el. Desigur s-a întâmplat, că, deși aveam în vedere un turn, care trebuia să ajungă până la cer, provizia de materiale a ajuns totuși numai pentru o casă de locuit care, pentru preocupările noastre în planul experienței era destul de spațioasă și suficient de înaltă, spre a o cuprinde dintr-o privire; însă acea întreprindere temerară trebuia să eșueze din lipsa materialelor, chiar fără să mai punem la socoteală și confuzia de limbaj, care trebuia inevitabil să îi dezbine pe muncitori asupra planului și să îi răspândească în toată lumea, pentru ca fiecare, să construiască în particular, după planul său deosebit. Acum noi nu avem de-a face atât cu materialele, cât mai degrabă cu planul și, avertizați fiind, să nu ne hazardam orbește într-un proiect după plac, care probabil ar putea depăși facultățile noastre în întregime, totuși deopotrivă neputând renunță pe deplin la construirea unei locuințe solide, să facem devizul pentru o clădire în raport cu provizia, care ne este dată și care este potrivită totodată trebuinței noastre. - Immanuel Kant