După prăbușirea reprezentată de criză, după anii de evoluție economică lentă care i-au urmat, dezvoltarea va deveni obiectivul detașat al perioadei următoare. Globalizarea poate construi o serie de premise ale dezvoltării, dar nu poate asigura și dezvoltarea propriu-zisă. Corporațiile? Corporațiile vin și pleacă. Ele pot crea „insule“ ale dezvoltării; problema este cine reunește toate aceste „insule“, cine construiește perspectivă? Să nu ne amăgim! Avem de-a face cu o adevărată mutație. Dezvoltarea va reprezenta principala unitate de măsură a unei bune guvernări și va da seama de vrednicia statului. Stat–dezvoltare este noul tandem care va domina viața și relațiile internaționale ale lumii. Criza recentă a avut un impact masiv asupra relațiilor și ordinii internaționale. Globul pare că a intrat în trepidații, iar „indisciplina geopolitică“ este caracteristică noii vieți planetare. Parcă nimeni nu mai este mulțumit cu situația actuală și toată lumea ar dori să înceapă o „nouă partidă de șah geopolitic“. La nivelul actorilor globali importanți, nimeni nu este prea puternic pentru a domina și nimeni nu este prea slab pentru a se lăsa dominat. Fragment din lucrarea "Crizele de după criză" de Paul Dobrescu "1.2. Prima lectură: forțe care fac din capitalism un „capitalism de pradă" La 1 februarie 2007, Helmut Schmidt publică în Die Zeit un articol faimos. Care a fost imediat tradus și a figurat pe multe forumuri de dezbateri, cum ar fi site-ul Wall Street, unde 1-am putut consulta și noi. Influența articolului este asociată cu prestigiul autorului - fost ministru de finanțe și fost cancelar cu momentul publicării - începutul lui 2007, în preziva declanșării crizei dar, evident, și cu adâncimea analizei. Când criza a izbucnit și a confirmat judecățile și aprecierile fostului cancelar german, studiul de care vorbim a fost propulsat într-o actualitate de netăgăduit. O personalitate de talia lui Jrgen Habermas îl citează, la cinci—șase ani distanța de la publicare, de mai multe ori în termeni reverențioși. Pentru că vorbim de reprezentanți ai clasei politice la cel mai înalt nivel, despre elita politică și răspunderile ei, este momentul să menționăm un fapt care pe noi ne-a impresionat. Helmut Schmidt este finantist și om politic. Dar el are înregistrate două concerte pentru pian, de Bach și Mozart. Ar trebui să fie un moment de luare-aminte. Se spune că pentru a forma o elită într-un domeniu este nevoie de muncă a trei generații. Trei încordări succesive întinse pe perioada unui secol. Motiv de meditație cu privire la pofta noastră de a introduce rupturi și discontinuități când trebuie și când nu trebuie. Istoria noastră, oricum, nu a fost săracă în asemenea discontinuități. Dacă mai adăugăm și noi alte fracturi, pur și simplu condiția prima de formare a unei elite, cea a unei minime continuități pe un arc de timp de minim câteva decenii succesive nu mai poate fi îndeplinită. Iar în absența unei elite adevărate, totul se poate prăbuși."