La toamnă, în 20 septembrie, Capitala va împlini 550 de ani, numărați
de la prima ei atestare într-un hrisov al lui Vlad Țepeș. Ni s-a părut nimerit să reedităm în acest an aniversar frumoasa poveste a orașului dintre 1512 și 1947, spusă de Gheorghe Păruși cu ajutorul cronicilor
și tipăriturilor pe care le-a antologat, precum și cu sute de imagini evocatoare și istorii care țin de propria lui viață.
În plus, poate că acum, la patru ani de la prima ediție a cărții, simțim mai apăsat « constantele » istoriei noastre locale : de la curiozitatea pentru orice formă de spectacol – aceea care îi făcea, la 1632, pe bucureșteni să se suie cu copiii « pa garduri, de să uită cum să bate războiul » lui Matei Basarab mai jos de Plumbuită (zice cronica lui Radu Popescu) – la ușurința cu care întîmpinăm abuzurile negustorilor străini – astfel încît
« în casa cea mai modestă, ca și în palatul cel mai somptuos, de la vlădică pînă la opincă, din dușumea pînă-n tavan, din tălpi pînă-n creștet nu poți găsi un pat, un pahar, un scaun, un șervet, o cizmă, o căciulă care să nu fie adusă gata din străinătate. În țara cînepii sacii și sfoară
le cumpărăm de la nemti ! » (spune Ion Ghica în 1875).
Amatorii de nostalgii și realiștii găsesc aici deopotrivă argumente pentru lehamitea sau amorul lor de București.
