Cronicile din Narnia Vol.1: Nepotul magicianului

Digory Kirke și Polly Plummer nici nu ajung să se cunoască bine când, pe neașteptate, pornesc în cea mai spectaculoasă aventură a vieții lor. Obligați de unchiul Andrew să ia parte la experimentul lui magic, cei doi copii rătăcesc pe tărâmuri dintre cele mai stranii, stăpânite de forțe malefice însetate de putere. Dar când deznădejdea își face simțită prezență, cântecul miraculos al leului Aslan da naștere unei noi lumi, Narnia, unde imposibilul devine posibil, iar bunătatea și iubirea sunt răsplătite însutit.     Fragment din romanul "Cronicile din Narnia Vol.1: Nepotul magicianului" de C.S. Lewis:     “— Și cu asta, zise Aslan, Narnia a fost întemeiată. De-acum încolo, trebuie să ne-ngrijim să rămână un loc sigur. Pe câțiva dintre voi o să mi-i fac sfetnici. Apropie-te, tu, Piticule-șef, și tu, Zeu al răului, și tu, Stejarule, și tu, Bufnițoiule, și voi, Corbilor, și tu, Elefantule. Trebuie să vorbim. Fiindcă deși lumea noastră încă n-a-mplinit cinci ore, avem deja un rău care-a pătruns în ea.     Creaturile pe care Leul le numise se apropiară de el și porniră împreună spre răsărit. Ceilalți începură să vorbească, spunând lucruri precum: „Ce-a zis c-a pătruns în lumea noastră?" „Un Hău." „Ce-i ăla Hău?" „Ba nu, n-a spus Hău, a spus Tău." „Păi bine, și asta ce e?"     — Uite ce-i, îi zise Digory lui Polly, trebuie să mă duc după el. După Aslan - mă rog, după Leu. Trebuie neapărat să vorbesc cu el.     — Dar crezi că putem? întrebă Polly. Eu, una, n-aș avea curaj.     — Eu trebuie să am, spuse Digory. E despre mama. Dacă există cineva care să poată să-mi dea ceva care s-o ajute să se facă bine, el e.     — Vin și eu cu voi, zise Vizitiul. Îmi place nevoie mare cum arată ăla. Plus că nu cred să sară alelalte jivine pe noi. Plus că vreau să-i spun vreo două lu' Căpșunel.     Prin urmare, cei trei pășiră semeț - sau pe cât de semeț putură - spre liota de animale. Creaturile erau atât de prinse cu vorbitul între ele și cu împrietenitul, încât nu-i observară pe cei trei oameni până când ajunseră foarte aproape; de asemenea, nu-l auziră pe unchiul Andrew, care tremura pe loc ceva mai departe, în cizmele lui cu ținte, și strigă (dar nici pe departe din rărunchi):     — Digory! Întoarce-te! Întoarce-te imediat, când îți spun. N-ai voie să mai faci niciun pas.”