Cartea Cronicile din Narnia Vol. 6: Jiltul de argint PDF

O poveste în care devotamentul și dârzenia se împletesc cu simțul aventurii și curajul   Un nobil grup de prieteni, format din Jill, Eustace și Puddleglum, Omul-din-mlaștini, este trimis de Aslan să-l salveze pe Rilian, Prințul Narniei dispărut. Ca să-i călăuzească, Aslan îi dă lui Jill patru semne pe care trebuie să le țină bine minte, în ordinea în care i-au fost date. În căutarea lor, cei trei au de înfruntat pericole groaznice și de străbătut peșteri adânci și întunecate. Dar misiunea lor în Ținuturile Subpământene îi face să înfrunte un rău mai seducător și mai mortal decât și-ar fi închipuit vreodată. Fragment din cartea "Cronicile din Narnia. Volumul 6: Jilțul de argint" de C.S. Lewis: "- Am fost trimiși aici de Aslan, spuse Eustace cu o voce joasă. - Bu-huu, bu-huu! făcu Bufnițoiul, înfoindu-și penele. Aproape că e prea mult pentru mine, mai ales că nici nu s-a inserat. Nu sunt deloc în apele mele până după apusul soarelui. - Și am fost trimiși să-l găsim pe Prințul rătăcit, zise Jill, care așteptase nerăbdătoare să se poată băga în vorbă. - E prima dată că aud de așa ceva, spuse Eustace. Care Prinț? - Ar fi bine să mergeți și să vorbiți numaidecât cu Lordul Regent, glăsui Bufnițoiul. Uitați-l acolo, în trăsurică trasă de măgar: Piticul Trumpkin. Pasărea se întoarse și o luă înaintea lor, bombănind ca pentru sine: - Hu-huu, bu-huu! Să vezi acu'! Încă nu pot să gândesc cum trebuie. E prea devreme. - Cum îl cheamă pe Rege? - Caspian al Zecelea, răspunse Bufnițoiul. Iar Jill se întrebă de ce Eustace se oprise dintr-odată și se schimbase la față. Parcă nu-l mai văzuse niciodată arătând atât de rău. Însă până să aibă vreme să pună vreo întrebare, se și treziră în fața Piticului, care tocmai se pregătea să tragă hățurile măgarului și să se întoarcă la castel. Curtenii se împrăștiaseră și mergeau acum cu toții pe același drum, singuri, câte doi sau în grupulețe, că privitorii care se întorc de la meci sau de la curse. - Bu-huu! Iham! Lordule Regent, spuse Bufnițoiul, aplecându-se puțin și apropiindu-și ciocul de urechea Piticului. - Ha? Ce-ai zis? făcu Piticul. - Doi străini, stăpâne, răspunse Bufnițoiul. - Să trăim? Cum adică? zise Piticul. Eu văd doi pui de om îngrozitor de murdari. Ce vor? - Mă cheamă Jill, spuse fata, vârându-se în față. Ardea de nerăbdare să vorbească despre lucrul important pentru care veniseră. - Pe față o cheamă Jill, zise Bufnițoiul cât putu de tare. - Poftim? întrebă Piticul. Ochi amăgiți? Nu cred o vorbă. Ce ochi? Și cine i-a amăgit? - E doar o fată, stăpâne, spuse Bufnițoiul. Și o cheamă Jill. - Vorbește mai tare, se răsti Piticul. Nu-mi mai zumzai și nu-mi mai mormăi la ureche. Ce ochi amăgiți? - Nu e nimeni amăgit! răcni Bufnițoiul. - Cine? - NIMENI. - Gata, ho, nu tre' să zbieri. Nu sunt chiar atât de surd. Și ce te-a apucat să dai buzna aici și să bați câmpii despre ochi amăgiți? De ce i s-ar fi amăgit cuiva ochii? - Mai bine spune-i că eu sunt Eustace, zise Scrubb. - Băiatul e Eustace, stăpâne! răcni Bufnițoiul din toți bojocii."