A fost o vreme cand, pe orice traseu de bicicleta m-as fi dus, aveam un loc unde sa mananc un gratar. Acolo unde gratarul nu exista prin sanul vreunei carciumi, ni-I "construiam". Si nu e nicio exagerare in asta. Intr-o duminica, la o tura pe un traseu unde stiam sigur ca nu vom avea gratar, am confectionat unul dintr-o tava de inox. Am cumparat-o din acelasi magazin de unde am luat fleicile, micii si berile. Unul dintre noi i-a dat vreo 87 de gauri cu surubelnita stea de la multi-tool, Asa cum minerul isi construieste singur cerul, asa ne-am facut si noi stelele Michelin in tava aia. Si apoi ne-am desfatat papilele mult prea pofticioase. Mancarea este mereu premiul pe care eu mi-I ofer la finalul fiecarei ture cu bicicleta. Indiferent de lungimea sau dificultatea ei. Poate ca, de fapt, la mine mancarea a fost intotdeauna pretextul turelor cu bicicleta? Sper ca pana voi fi terminat de citit cartea de fata sa aflu raspunsul la intrebarea asta. Nu ca ar conta, dar sa stiu cui sa inchin noile retete, din care imi voi compune viitoarele premii de la finalul turelor de bicicleta. - Sebastian Vranceanu Radio Guerrilla, Memo
