Cartea cuprinde cugetări și îndemnuri ale sfântului Serafim de Șarov, care a trăit în secolele XVIII-XIX (1759-1833). Datorită vieții curate și evlavioase pe care a dus-o încă din copilărie, s-a învrednicit de multe daruri de la Dumnezeu: prezicea cele viitoare; răspundea scrisorilor fără să le deschidă; vindecă bolnavi; era prieten cu animalele sălbatice, mai ales cu urșii. Moartea sa a fost a unui sfânt. A fost găsit mort, îngenunchiat, cu ochii ațintiți la icoana Maicii Domnului. Fragment din cugetări: “Omul cât timp este în trupul său se aseamănă cu lumânarea aprinsă. Așa cum lumânarea este ursita să se topească, la fel și omul să moară. Sufletul lui însă este nemuritor, și de aceea trebuie să se îngrijim mai mult de suflet decât de trup: „Ce folosește omul dacă câștigă lumea întreagă, însă își pierde sufletul său? Sau ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său?" (Matei 16, 26). Dacă Domnul îngăduie ca neputințele să-l încerce pe om, atunci El îi va da și puterea răbdării. Trebuie să-ți obișnuiești mintea să lucreze înlăuntrul legii Domnului. Sub îndrumarea Aceluia să-ți petreci viața. Pacea sufletului se dobândește prin strâmtorări. Sfânta Scriptură spune: „Am trecut prin foc și prin noianul mâhnirilor, dar la sfârșit ne-ai dus la loc de odihnă" (Ps. 65, 11). Nimic nu folosește atât la dobândirea păcii lăuntrice, cât tăcerea și vorbirea cu noi înșine, mai mult decât cu ceilalți.“
