PDF

Cartea Cugetarile unui jurist PDF

de Mihai Adrian Hotca

Cugetarile unui jurist, Mihai Adrian Hotca – copertă

Cauți Cartea Cugetarile unui jurist PDF de Mihai Adrian Hotca? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Cugetarile unui jurist - Mihai Adrian Hotca

Așa cum spuneam în prefața cărții Viața prin ochii unui avocat, în scopul evadării episodice din cutia socio-profesională specifică, pentru a observa și analiza lumea în ansamblu, mi-am propus să abordez câteva teme extrajuridice. Acum, la aproape un an distanță, constat că mi-a făcut plăcere acest lucru și am recidivat. Un aspect pe care vreau să-l comunic cititorului este acela că, în interiorul meu, am identificat două personaje (entități) – juristul și nejuristul. Această carte este dovada că am continuat să acord timp de reflecție ambelor personaje – atât juristului, cât și nejuristului –, chiar dacă în mod disproporționat (în favoarea primului), având credința că cel care exercită profesia într-o manieră în care aceasta este mai degrabă echivalenta unui hobby și-a greșit vocația. Și, așa, nejuristul din mine a mai scris câteva pagini, pe care le propune cititorului să le lectureze, în speranța că, prin conținutul lor, va trezi din nou interesul acestuia și lucrarea se va bucura de o primire similară cu cea pe care a avut-o Viață prin ochii unui avocat. - Autorul

Cauți Cugetarile unui jurist în format PDF? Gândește-te la Mihai Adrian Hotca.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Mihai Adrian Hotca a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Mihai Adrian Hotca a investit-o în Cugetarile unui jurist.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Cugetarile unui jurist

Cine a scris cartea Cugetarile unui jurist?

Cugetarile unui jurist a fost scrisă de Mihai Adrian Hotca.

Câte pagini are Cugetarile unui jurist?

Cugetarile unui jurist are 272 de pagini.

Unde găsesc Cugetarile unui jurist în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Cugetarile unui jurist?

Compară prețurile pe pagina cărții Cugetarile unui jurist sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Mihai Adrian Hotca

Ai mai jos lista de cărți scrise de Mihai Adrian Hotca. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.