Culoarea Paradisului

Cititorului român i se oferă o  cale de înțelegere a complexității literarurii contemporane chineze, a poeziei de astăzi, care este o rezultantă a experienței poetice milenare a liricii clasice cu experimentele moderne ale poeziei universale. Într-o altă carte a sa, o carte de eseuri privind  lirica universală modernă, Jidi Măjia alcătuiește o panoramă a marilor poeți cu un acut spirit de observație și o profundă înțelegere a fenomenului poetic universal din secolul al XX-lea.  Este o carte cu un mare merit de îndrumător în fluxul și refluxul marilor curente ale poeziei moderne.  Am menționat acest fapt pentru a sublinia modernitate nu doar în formă ci chiar în substanța poeziei acestui mare poet chinez din zilele noastre.  Jidi Măjia este un vîrf de lance al  sincronizării creației poetice chineze la marile fenomene ale modernității păstrînd, totodată, nealterată moștenirea unei literaturi care își numără istoria în milenii.  Este o mare surpriză, o mare realizare și un inestimabil dar făcut cititorului român. ( Eugen Uricaru) Fragment din cartea "Culoarea Paradisului" de Jidi Măjia: "Lumina reflectată de zăpadă și culoarea paradisului   1 O poartă în procesul gestării Timp străvechi, urme șterse de ape O poartă - o poartă! Cu toate acestea, întotdeauna de nevăzut Scrâșnetul metalic ascuns în spatele ei Mască forjată de flacără În lumina soarelui Încărcată de langoare aurită O poartă - o poartă! Textura sa este pământul galben Dacă cineva întinde mâna să o mângâie În acest etern pustiu al întinsei câmpii Nu se-aud suspine, doar o tăcere prelungă..."