Mihail Diaconescu, autorul romanului Culorile sângelui, este unul dintre marii scriitori români ai secolului XX. Criticul Al. Condeescu îl prezintă ca pe un “prozator de amplă respirație epică, mânuind o informație uriașă cu plăcerea reconstituirii istorice exacte”. În primul capitol al cărții, “O mărturisire necesară”, M.D. povestește cu savoare întâlnirea sa cu Marin Preda, care a publicat prima ediție a acești cărți. Apoi, prezintă motivația alegerii ca erou principal al romanului, pe Pârvu Mutu, zugrav de biserici din vremea lui Constantin Brâncoveanu și a primilor domnitori fanarioți. În această narațiune, Pârvu Mutu este la vârsta maturității, când poate medita asupra meandrelor istoriei, dar și a zbuciumului propriu, provocat de sentimentele sale prinse între dragoste și datorie. Scriitorul face din acest roman, acea carte pe care cititorul, odată ce începe s-o parcurgă, o poartă în suflet până când o termină de citit și mult timp după aceea, pentru că personjele sunt vii, cu sentimente profunde. Ele sunt puternice, pline de forță interioară, se bucură și suferă, astfel încât îl poartă pe cititor în ficțiunea care devine mai reală decât realul care-l înconjoară. Ampla frescă istorică a societății românești din acea vreme, cartea este și un mic album de artă, ilustrat cu imagini din pictura bisericească a lui Pârvu Mutu și anume din biserica de la Filipeștii de pădure, din județul Prahova.
