Cartea Culorile si viata lor secreta - Kassia St Clair PDF

    GENIU ȘI HAZARD, INSPIRAȚIE ȘI ALCHIMIE, ARTA, RELIGIE ȘI LITERATURĂ, ISTORIE, MODA ȘI DESIGN, ELITISM DEZINVOLT, ARMONIE, SPLENDOARE ȘI DESĂVÂRȘIRE     Neobișnuitele povesti ale celor mai seducătoare nuanțe, ale celor mai fascinanți pigmenți și ale celor mai fragile umbre. De la galbenul-solar imaginat de Van Gogh într-o simfonie de tente crude sau frânte la cel mai stins Veronese pornit spre albastru-regal, de la puritatea morală și spirituală din gândirea lui Le Corbusier la albul-infinit modelat de Rodin, de la cărbunele de pe pereții peșterii din Lascaux la perioada albastră a lui Picasso, de la verdele-Kelly la purpura imperială și rozul-fluorescent al generației punk, un foc de artificii, un studiu fără asemănare al civilizației umane. Cutreierând rafinat universul politicii și al modei, al artelor și al războiului, Culorile și viața lor secretă șoptesc istoria vie a propriei noastre culturi.     „O aventură în jurul lumii, fără să ieși din cutia ta de acuarele.“ - SIMON GARFIELD Carte recomandată de  Lidia Bodea  în cadrul proiectului Libris, "Oameni și cărți ".     Fragment din volumul "Culorile și viața lor secretă" de Kassia St Clair:     “În 1935, când arhitectul Irving Morrow trebuia să ia hotărârea în ce culoare va fi vopsit podul Golden Gate care leagă San Francisco de Marin County, s-a oprit asupra unei nuanțe ruginii, numite acum GGB Internațional Orange, deoarece se contopea cu dealurile din fundal, în schimb se distingea față de mare și cer. Portocaliul iese uneori în prim-plan și în lumea modei. Minunatele ilustrații în stil Art Deco flamboaiant pentru copertele revistei Vogue, făcute de Helen Dryden, demonstrează că portocaliul a fost o prezență permanentă în moda anilor 1920, având momente de revenire și la sfârșitul anilor 1960 și în anii 1970. A profitat în schimb de o situație prielnică pentru a deveni culoarea definitorie a unuia dintre cele mai cunoscute branduri de lux, Hermes. Înainte de al Doilea Război Mondial, ambalajele firmei erau crem; lipsurile provocate de război au obligat-o să treacă la muștar până când, în cele din urmă, a fost constrânsă să apeleze la ultima culoare de carton disponibilă: portocaliu.     Kandinski mai spune despre portocaliu că este „roșu adus mai aproape de umanitate prin galben". Într-adevăr, pare mereu în primejdie să alunece într-o altă categorie de culori: roșu și galben de o parte și alta, brun dedesubt. Ceea ce confirmă și tentele prezentate în volumul de față. Mai multe dintre ele destinate portocaliului — galben-de-crom și ocru, ca să menționăm doar două — au ajuns în altă parte, după o cercetare mai atentă. Și asta nu în ultimul rând din cauză că până relativ recent portocaliul nu a fost considerat o culoare separată, cu drepturile ei proprii și, astfel, chiar și culorile care acum par evident nuanțe ale portocaliului — miniu [p. 107] fiind un bun exemplu — erau pe vremuri trecute în categoria roșu sau galben.     Impresioniștii sunt cei care au ilustrat convingător forța portocaliului. Pictura care a împrumutat numele ei întregi mișcări, „Impresie, răsărit de soare” de Claude Monet, are în centrul ei un soare portocaliu-aprins. Această nouă școală artistică, îndemnată de noile teorii ale opticii despre contrastele de culori, a recurs masiv la portocaliu.”