Cultura moderna pe intelesul oamenilor inteligenti

Despre criza culturii se vorbește astăzi pe nenumărate voci și pe toate meridianele. Dar înseamnă asta că înțelegem ce se întâmplă cu noi și că vedem mai clar încotro ne îndreptăm? Roger Scruton încearcă să dea un răspuns pornind de la rădăcinile culturii înalte și de la avatarurile suferite de ea odată cu „dezvrăjirea“ lumii petrecută în secolul Luminilor. O carte strălucită și încântătoare. - ĂLA Booklist Puțini gânditori se ridică, astăzi, la nivelul lui Scruton. Modul în care este diabolizat și respins de establishmentul academic e de-a dreptul dizgrațios. În comparație cu el, cei mai mulți dintre criticii lui sunt niște pigmei intelectuali. - BRYAN APPLEYARD, The Sunday Times Traducere și note de Dragoș Dodu Fragment din cartea "Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți" de Roger Scruton "Tărâmul supranatural devine o realitate pentru noi ori de câte ori ne confruntăm cu misterul morții și atârnăm deasupra abisului. Știm atunci că enigma existenței nu poate fi cuprinsă în cuvinte, că doctrinele religioase, în măsura în care sunt numai doctrine, nu reușesc nici pe departe să ne dea un răspuns. Confruntându-ne cu moartea, ne pomenim în fața vertiginosului, în fața abisului fără fund, a incognoscibilului - supranaturalul în cea mai stranie formă a sa. O spaimă primară ne cuprinde pe toți - spaima de noapte, de sfârșit și de neant. Ritul religios risipește această spaimă, unindu-ne nu doar aici și acum cu comunitatea, ci și pe tărâmul morților.  Antropologii au observat printre oamenii pe care-i studiază tendința de a asimila nașterea și moartea cu „tranzițiile" care semnifică o schimbare în statutul social. Riturile funerare și ceremoniile de naștere (botezurile) sunt precum „riturile de trecere" care însoțesc inițierea, căsătoria și pregătirea tribului pentru război. Toate aceste lucruri sunt trăite colectiv, ca revelări ale legăturii presupuse de calitatea de membru al comunității. Astfel este depășita agonia morții de către cei care-i supraviețuiesc: moartea este privită ca o tranziție către o altă stare în interiorul comunității. Mortul se alătură adunării strămoșilor, rămânând astfel în legătură cu cei vii. Determinând această tranziție ca „sacra", tribul ridică moartea la nivelul supranatural, investind-o - așa cum investește căsătoria, nașterea și războiul - cu o autoritate divină. În apropierea morții, cei vii sunt călăuziți. Mai mult, onorându-i pe morți, recunoscându-și datoriile față de ei și tratându-i ca parte a comunității (deși ca parte care a fost „transfigurată."), un trib dobândește un simț al identității și al dăinuirii sale de-a lungul generațiilor. Cultul strămoșilor este cel mai sigur temei pentru sacrificiu, ca și pentru acea stare în care „ești gata să mori" de care depinde viitorul unei societăți."