Cum a murit Romania, cum am murit eu

Așa moare România, așa murim noi, odată cu ea… O țară de cadavre moarte amestecate cu cadavre vii, care așteaptă fără să facă nimic trecerea și începerea altor și altor fracțiuni din propriul lor timp pe pământ, așternând cuminți, fără să supere pe nimeni, alte și alte straturi groase de mal pe propriul lor destin… Acum, dacă ar fi să ne gândim la un tablou care să reprezinte actuala stare de fapt și chiar destinul acestei țări triste, acesta nu poate fi decât minunata scenă a sinuciderii Ofeliei, tragicul personaj shakespearian, pictată de sir John Everett Millais in 1852 și care se află, acum, la Tate Gallery, în Londra. Minuțiozitatea specifică școlii întemeiate de acest fascinant artist, grupul „prerafaelit”, grăitoarea scenă a frumoasei Ofelia cuprinsă de apa unui rău cristalin, este chiar imaginea „frumoasa” a morții României de azi. Amănuntele „fotografiate” cu o excepțională finețe care o înconjoară în tragicul act al trecerii în moarte, frunzele, florile, micile „bijuterii” ale paradisului natural care îmbrățișează viitorul trup al frumoasei femei, nu pot fi decât sufletele curate ale celor care au rămas să moară trăind vieți străine lor, vieți care îmbrățișează alte destine decât în cele care cred. Oamenii care „mor traind”, lângă trupul cuprins de ape al Ofeliei, al României care se scufundă. Este una și aceeași moarte: moartea noastră, a tuturor celor care am uitat că nu ne am născut ca să fim dirijați împotriva propriilor noastre credințe și destine. Moartea României. Octavian HOANDRA