Cum am spanzurat-o pe Emma Bovary

    Volumul conține în principal articolele publicate de-a lungul a doi ani (2006-2007) într-o rubrică permanentă în revista Tomis, din Constanța, pe o temă de fiecare dată liber aleasă. Autorul a înțeles să beneficieze de această libertate pentru a trata de fiecare dată un subiect care într-un fel sau altul i s-a impus la data respectivă: fie că era în acel moment insistent dezbătut în media - și în această privință culegerea reprezintă un fel de jurnal al perioadei, fie că se tăcea în privința lui (rubrica se numea de altfel Blidul fierbinte),ca fiind o banalitate cronicizată. Se mai adaugă intervenții ocazionale în reviste, în principal Observatorul cultural. Fără să fie explicit polemice, decât foarte rar și aproape accidental, volumul polemizează în subtext cu un anumit fel instituit de a vedea lucrurile, realitatea culturală imediată, cu o anumită rutină a privirii, un anumit fel prudent și calculat de a numi situațiile, într-un climat cultural îmburghezit și îmbătrânit înainte de maturizare, stăpânit de calcule prudente și de partipriuri foarte puțin inocente. Rezultă o imagine proaspătă, ca atunci când privești lucrurile de departe și cumva din exterior, fără teamă de a pierde ceva spunând ce vezi. Și, din acest punct de vedere, volumul reprezintă o mărturie de credință: cel mai important lucru pentru un scriitor-publicist este libertatea de spirit.     Din cuprins:  • Omagiu Rabinului;  • Un surâs pentru Virgil Ierunca, la aniversare;  • Misterioasele mării nedreptăți intelectuale;  • Păcală, Omul leneș și etica muncii la romani;  • Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary;  • Ceaușescu, obsesia nemărturisită a românilor și misterul comunismului românesc;  • Un psiholog în temnițele comuniste.    Fragment din volum:       “La șaisprezece ani de la căderea regimului comunist, problema complicităților cu fosta Securitate a populației „civile" pare mai greu de abordat decât la cincisprezece ani distanță de evenimente și mult mai greu decât la paisprezece. Avem toate motivele să credem că pe măsură ce trece timpul această dificultate crește și rezoluția problemei va fi imposibilitatea de a o rezolva. Eu una am sperat o vreme că epuizarea tuturor fondurilor alocate cauzei ar putea fi o ieșire onorabilă. Nu e cazul. Fonduri vor fi până la sfîrșitul veacurilor, fiindcă până atunci contribuabilii vor plăti impozite, care se vor redistribui și pentru cauze onorabile. Iar dosarele fostei Securități sunt cea mai onorabilă dintre cauze. Sunt însăși onorabilitatea. De unde lefurile de la CNSAS despre care nu prea poți să vorbești deschis, dacă nu vrei să devii susceptibil de una dintre următoarele bănuieli: 1. faci parte din categoria celor pentru care relația cu fosta Securitate e o amintire urâtă din tinerețe, de care CNSAS-ul prin însăși existența lui, nu te lasa să uiți; 2. ești situat de aceeași parte a baricadei, solidar și chiar simpatizant ai câtorva dintre membrii luați în parte, ai CNSAS-ului, și desigur, cu cauza, dar prea atent la unele detalii și ignorant în privința altora, faci criticându-i, jocul adversarului. 3. ești de șaisprezece ani adeptul înființării unor organisme — bugetare!!! — menite să igienizeze relația noastră cu regimul comunist, dar nefiind cooptat în ele, atitudinea ta e deformată de invidie; 4. orbit de propria-ți obsesie, ignori realitatea și trăiești în trecut, și speri în chip ridicol să-ți faci auzită vocea deși, sondajele o spun, populația în general, nu este interesată de dosarele fostei Securități.      Acestea fiind zise, propun ca simplă ipoteza de lucru ideea că există și oameni pe care-i interesează dosarele fostei Securități și care nutresc convingerea că fără clarificarea relației noastre cu trecutul nicio Europa și niciun NATO nu ne vor fi de niciun folos."