Cum sa cresti un adult

    Scopul oricărui părinte ar trebui să fie acela de a crește copii independenți, care vor avea succes în lumea reală. Părinții exagerat de implicați în viața copiilor lor, afirmă Julie Lythcott-Haims, le fac de fapt rău acestora, nepregătîndu-i să le facă față colegilor lor mai competitivi, în contextul unei concurențe din ce în ce mai mari în toate domeniile. Bazându-se pe cercetări științifice, conversații cu părinți și angajatori și pe experiența sa că decan la Stanford, autoarea ne arată cât de important este să ne creștem copiii astfel încât să devină adulți - să le permitem să comită propriile greșeli, să îi învățăm să fie perseverenți, să aibă o etică a muncii și să fie autonomi încurajându-i să fie ceea ce sunt, în loc să le spunem cine și ce să fie.      Julie lythcott-Haims a ocupat funcția de decan pentru studenții din anul I și de consilier al studenților de la Universitatea Stanford, unde a primit Premiul Dinkelspiel pentru contribuțiile ei la experiența studențească.        Fragment din lucrare:       „Sucombarea în fața cursei înarmării care este admiterea la facultate   Odată ce copiii noștri sunt în gimnaziu, în orice după-amiază dată, din orice semestru, ne temem — și ar putea să fie adevărat — că, dacă primește un 7 sau nu reușește să se califice în echipa sportivă de elită, sau nu reușește în alt fel să bifeze fiecare punct de pe listă după care se desfășoară copilăria, copilul nostru nu va reuși să intre la facultatea pe care o avem în vedere pentru el (iar ceea ce avem în vedere pentru el are legătură cu locul unde am învățat, cu convingerea noastră referitoare la care facultăți oferă „cea mai bună" pregătire, cu părerea noastră despre absolvenții care au „cele mai bune" oportunități de angajare sau cu dorința noastră de a avea cele mai bune motive pentru a ne lăuda la cafea sau la cocktailuri cu prietenii, și așa mai departe). Apoi, ni se pare că trebuie să facem la fel de mult sau chiar puțin mai mult decât ceilalți părinți par să facă, pentru a facilita rezultatele la facultate pe care le dorim copilului nostru. Astfel încât, chiar și atunci când instinctul ne spune nu face asta - că atunci când ne confruntăm cu o problemă etică precum a face sau nu de la bun început tema copiilor, sau când suntem pur și simplu epuizați de atâta planificare, șofat și coordonare -, cea mai mare teamă este că s-ar putea întâmpla ceva rău dacă nu ne implicam.     Starea de spirit referitoare la cursa înarmării pentru admiterea la facultate este cam așa: „Dacă îmi las copilul să scrie singur lucrarea, s-ar putea să nu reușească prea bine și s-ar putea chiar descurca slăbuț și, da, sper că va învăța din aceasta și se va descurca mai bine dată viitoare.”