Care este esenta smereniei? Aceasta intrebare i-a framantat dintotdeauna pe ascetii crestini. Pentru a raspunde la ea, dupa cum povesteste Cuviosul Ioan Scararul, s-au adunat odata cativa barbati purtatori de duh. Unul dintre ei a spus: - Smerenia consta in uitarea neincetata a faptelor tale bune. - Smerenia consta in a te socoti pe tine cel din urma si mai pacatos dintre toti oamenii - si-a exprimat un altul parerea. - Smerenia este constiinta propriei tale neputinte si slabiciuni - a spus cel de-al treilea. Ceilalti asceti au mai dat cateva definitii ale esentei smereniei, dar nici una dintre ele nu a fost completa. Ascultandu-i pe toti, Cuviosul Ioan Scararul a rezumat parerile acestor barbati evlaviosi, zicand: - Smerita-cugetare este un har fara de nume al sufletului, avand un nume numai pentru cei ce au primit cercarea (experienta ei). Ea este o bogatie negraita; este numirea lui Dumnezeu si darul lui.
Cuviosul Ioan, in concluzia sa, a recunoscut ca esenta smereniei nu poate fi exprimata in limba omeneasca. De ce? Pentru ca smerenia in esenta ei este dumnezeiascasi natura ei o poate cunoaste numai cel care L-a dobandit in sine pe Insusi Dumnezeu. Iar acesti oameni intotdeauna au fost foarte putini.
