Nu nașterea ca atare te face tată, nu purtarea în pântece te face mama, ci bună creștere pe care o dai copiilor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Dragostea părintească e sacră, însă nu trebuie să uităm că față de dragostea conjugală ea vine pe locul doi. Nu este îngăduit ca afecțiunea pătimașă pentru copii să întunece sentimentele conjugale în loc să le întărească și să le facă mai elevate. Copilul trebuie să crească în dragoste, dar mai întâi de toate el trebuie neapărat să vadă strălucirea dragostei dintre tatăl și mama sa și abia apoi să se scalde în dragostea lor părintească față de el. În familia unde au amorțit sentimentele reciproce ale părinților, inima copilului poate să se răcească, să nu învețe să iubească oricât de tandră ar fi cu el mama și oricât de grijuliu ar fi cu el tatăl. (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)
Cel ce a născut da doar viața, pe când cel care a crescut și a învățat bine odrasla să i-a dat o viață bună. Suntem datori față de tații care ne-au născut, însă față de tații care ne-au crescut bine și ne-au învățat buna credință avem o datorie cu mult mai mare, pentru că cei ce ne-au născut sunt părinți în viața vremelnică, pe când tatii care ne-au crescut în bună credință ne nasc spre Viața Veșnică. Cine va face și va învăța, acela mare se va chema în Împărăția cerurilor (Mt. 5, 19). (Sfântul Tihon din Zadonsk)
