Cum sa fii dictator

Cum să fii dictator. Cultul personalității în secolul XX   De‑a lungul întregului secol XX, sute de milioane de oameni au fost nevoiți să-și ovaționeze dictatorii, ajunși de multe ori la conducere prin strategii axate în mare măsură pe manipulări și epurări sîngeroase. Dar, pentru a se menține la putere, aceștia s-au bazat de obicei pe teroare și cultul personalității, un fenomen aberant ce-și are locul în însăși inima tiraniei. Cum să fii dictator face o analiză detaliată a cultului personalității și propagandei din jurul unora dintre cei mai mari dictatori ai secolului trecut, de la Hitler și Stalin la Mao Zedong și Kim Ir Sen sau Ceaușescu și Haile Mariam Mengistu. Pe baza unei ample cercetări arhivistice și a unui studiu aprofundat, Frank Dikotter schițează un uimitor portret al dictaturii, evidențiind modul în care acești oameni de stat au reușit să-și construiască și să-și mențină regimurile, creînd impresia că se bucură de sprijinul maselor.   Cu rigoare academică, Dikotter arată că aceste personaje megalomane continuă să fascineze într-o epocă instabilă din punct de vedere politic. - Kirkus Reviews   Intr‑un depozit administrat de primăria din Addis Abeba, Lenin stă întins pe spate, între buruieni și canistre goale de ulei. Puțini mai vin să‑l viziteze. Iar cei care o fac sînt avertizați de muncitori să nu îl trezească. E mare și greu, iar coborîrea lui de pe piedestal a fost dificilă. A fost nevoie de mașini de mare tonaj, pentru că frînghiile n‑au reușit nici măcar să‑l facă să tremure. După căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989, Lenin a fost demontat de mii de ori, uneori atacat cu pietre sau decapitat, alteori lăsat în plata Domnului. Decenii la rînd, portretele, afișele, sloganurile, busturile și statuile au fost la mare căutare, dar acum tendința se inversă. Pe mulți, asta i‑a surprins. Se gîndeau că dictatorii, la fel ca statuile lor, erau de neurnit. Părea că reușiseră să ajungă la sufletele oamenilor și că le modelaseră gîndirea. Pogorîseră parcă o vrajă peste oameni. Dar n‑a fost niciodată vorba de așa ceva. A fost vorba de frică, iar cînd frica a dispărut, întregul edificiu s‑a prăbușit. În cazul lui Ceaușescu, căderea lui în fața demonstranților adunați în fața sediului partidului pe 21 decembrie 1989 poate fi urmărită minut cu minut. Dar a fost nevoie de cîteva decenii pentru ca acea clipă să sosească. - Frank Dikotter