Cum sa formezi caracterul copiilor

De multe ori îi auzim pe părinții care se confruntă cu probleme întrebîndu-se: „De ce copilul nu face ce-i spun eu?”, „Cînd va învăța să mă asculte?”, „Oare va ajunge vreodată să facă alegeri mai bune?”. Asemenea întrebări arătă că părinții așteaptă de la copiii lor să identifice singuri modul în care pot să evolueze și să-și formeze caracterul. Dacă doriți să aveți un copil echilibrat, capabil să ia decizii corecte în ceea ce-l privește, trebuie să vă implicați în fiecare etapă a dezvoltării lui. Poveștile, strategiile și recomandările prezentate în volum vă ajuta să deveniți „coechipieri” ai copilului dumneavoastră și să-l învățați să devină independent și responsabil. Fragment: “Adevărul este că părinții puternici îi susțin pe copiii lor, însă îi lăsă să suporte consecințele pro-priilor fapte și „să Își poarte singuri războaiele". Ei, dacă băiețelul nostru de 3 ani este bruscat de unul de 4 ani în parc, intervenim. Aceasta nu este o situație în care să stăm să ne uităm, gÎndindu-ne: Hmm, să vedem cum se descurcă. Cu toate acestea, undeva, pe parcursul acestei călătorii, părinții eficienți încep să înțeleagă cînd să facă un pas în spate și să îl lase pe copilul lor să greșească, să rezolve o problemă ori să facă față unei crize relaționale. Dacă nu facern asta, cum să crească? Părinții eficienți știu că eșecul este o componentă inerentă a procesului de creștere și, uneori, îl lăsă pe copilul lor să eșueze. Există multe motive pentru care unii părinți sînt permisivi cu copiii lor, dar ne vom concentra aici doar asupra soluțiilor, formulînd întrebări din spatele întrebărilor precum „Ce pot face ca să îmi ajut copilul să crească?" și „Cum pot descoperi modalități de a-l susține pe copilul meu fără să fiu permisiv?". O cale sigură de a înceta să mai procedăm astfel este învățînd să ne dăm seama de la o poștă cînd un copil inventează scuze. Am vorbit despre ce înseamnă a fi un părinte care nu cauta scuze și despre a fi un exemplu de comportament pentru copiii noștri. Mamele și tații nu trebuie doar să elimine scuzele din stilul lor de parenting și să refuze să se complacă în învinovățirea altora, ci nu trebuie să accepte nici scuzele inventate de copii. De fiecare dată cînd acceptăm o scuză pe care ne-o servește copilul nostru, îl învățăm să facă pe victimă, să amîne ceea ce are de făcut și să arate cu degetul spre alții. Iar rezultatul nu este bun deloc: un tînăr care nu își asumă responsabilitatea pentru faptele sale și refuza să accepte consecințele acestor fapte. Fiica noastră Jazzy este o elevă excepțională. în parte deoarece vrea să exceleze — și de obicei reușește. Atunci cînd a luat o notă mai mică la un test pentru clasa a VIII-a, primele cuvinte pe care le-a pronunțat au fost: „Testul ăsta n-a fost corect!". Cînd am întrebat-o ce vrea să spună cu asta, a răspuns: „Am crezut că profesorul o să ne dea alte subiecte, nu astea pe care le-a ales". Așadar, fiindcă ea nu s-a pregătit cum trebuie pentru examen, este vina profesorului? “