SUGHIT STRAȘNICUL STAVRID AL III-LEA, formidabil luptător cu sabia și îmblânzitor de dragoni, a fost cel mai mare Erou Viking care a existat vreodată. Va putea să treacă Sughiț de Programul de Inițiere într-ale Dragonilor cu un dragon știrb și să se lupte cu Dragonus Maritimus Giganticus Maximus înainte ca acesta să devoreze toți vikingii de pe Insula Tontului? E timpul ca Sughit să învețe să fie un adevărat Erou. „Plină de glume bune, desene amuzante și scene dramatice, e o carte absolut minunată.“ - Independent on Sunday Fragment din volumul "Cum să-ți dresezi dragonul" de Cressida Cowell: „Știrbul se trezi peste vreo trei săptămâni de când fusese prins. Piciordepește și Sughiț erau acasă la Sughit. Toți ai casei erau plecați, așa că Sughit se hotărî să se folosească de prilej ca să verifice coșul Știrbului. Îl scoase de sub pat. Un firișor subțire de fum albastru-cenușiu ieșea de sub capac. Piciordepește fluieră. - S-a trezit în sfârșit, zise Piciordepește. Începem. Sughiț deschise coșul. Fumul se revărsa în odaie și-i făcu pe Sughiț și pe Piciordepește să tușească, înecați. Sughiț dădu din mâini să-l îndepărteze. De îndată ce ochii încetară să-i mai lăcrimeze, desluși un foarte mic dragon comun uitându-se în sus la el cu niște ochi imenși, nevinovați și verzi ca iarbă. - Bună, Știrbule, zise Sughiț, cu ceea ce speră să fie un bun accent în dragoneză. - Ce faci? îl întrebă Piciordepește, curios. Dragoneza este punctată cu țipete ascuțite și icneli înfundate și sună FOARTE ciudat când este vorbită de om. - Nimic, doar vorbeam cu el, bolborosi Sughiț, foarte stingherit. - Doar vorbeai cu el??? exclamă Piciordepește, uluit peste măsură. Cum adică vorbeai cu el? Nu poți să vorbești cu el, asta e un ANIMAL, pentru numele lui Thor! - Oh, taci din gură, Piciordepește, i-o taie Sughiț, pierzându-și răbdarea. Îl sperii. Știrbul pufni și pufăi, scoțând câteva cerculețe de fumm. Își umflase gâtul, cât să pară mai mare, un lucru pe care dragonii îl fac atunci când sunt speriați sau furioși. În cele din urmă, își adună tot curajul ca să-și desfacă aripile și să zboare pe brațul lui Sughiț. De acolo, porni la pas până pe umărul lui Sughiț, iar Sughit întoarse fața spre el. Știrbul își lipi fruntea de fruntea lui Sughiț și se uită adânc și foarte serios în ochii lui. Rămaseră așa, bot în nas, fără să se miște, vreo șase secunde bune. Sughiț trebui să clipească des, fiindcă privirea unui dragon este hipnotizatoare și-ți dă senzația paralizantă că-ți scoate sufletul.”
