Cum sa uiti o femeie

Titlu disponibil cu autograf; încă 48 exemplare disponibile. Andi și Marga s-au cunoscut într-o împrejurare ciudată și locuiesc împreună de un an și jumătate. Sînt tineri jurnaliști și lucrează la același ziar dintr-un oraș de provincie, ea la pagina de mondenități, iar el la investigații. Deși lucrurile între ei merg bine, într-o zi Marga dispare, lăsînd un sibilinic bilet de adio. În lipsa unei explicații raționale, Andi apelează la un întreg arsenal de strategii ale uitării. Viața lui se complică și mai mult odată cu întîlnirea unui grup de neoprotestanți și cu sentimentul că Dumnezeu e pe urmele sale. Tot răul e spre bine, iar finalul poveștii nu e neapărat fericit, ci doar altfel. Tulburător și amuzant, înfiorat de neliniști existențiale și cutreierat de psihologii accidentate, Cum să uiți o femeie este, în același timp, o carte despre dizolvarea mizantropiei și recucerirea inocenței, despre toleranță, despre cum se poate vorbi despre Dumnezeu în ziua de azi. Sunteţi curioși să aflăţi cum arată biblioteca unui scriitor? Câte volume conţine? Care este cartea, din biblioteca personală pe care o îndrăgeşte cel mai mult? Sunteţi curios să aflăţi ce cărţi şi-au propus scriitorii români să citească în perioada următoare? Vă doriţi să aveţi în biblioteca proprie cărţi cu autograful autorului? Începând din 01.02.2013, Libris propune proiectul Lumea cărţilor din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanţi scriitori români ai momentului. Scriitorul care își dezvăluie relația sa cu lectura și biblioteca personală în această lună este… DAN LUNGU. Dan Lungu (n. 1969, Botoșani), conferențiar la Catedra de Sociologie, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, este unul dintre cei mai apreciați și mai traduși scriitori din noua generație, cărți ale sale fiind publicate în zece limbi: franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă și turcă. A făcut studii postdoctorale de sociologie la Sorbona și a fost redactor al revistei Au Sud de l’Est (Paris). În 1996, inițiază la Iași grupul literar Club 8. În 2001 și 2002, redactor-șef al revistei de cultură Timpul. În 2005, face parte din grupul de scriitori români invitați la „Les belles étrangères”, Franța. La Polirom a mai publicat două volume de proză scurtă, Băieți de gâșcă (2005) și Proza cu amănuntul (ediția a II-a, 2008), și romanele Sînt o babă comunistă! (ediția I, 2007; ediția a II-a, 2010, ediția a III-a, 2011; cartea se află în curs de adaptare cinematografică în regia lui Stere Gulea, avîndu-i ca protagoniști pe Luminița Gheorghiu, Marian Ralea și Ana Ularu, iar versiunea ei franceză a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet, Franța, 2008), Cum să uiți o femeie (ediția I, 2009; ediția a II-a, 2010; ediția a III-a, 2011) și În iad toate becurile sînt arse (2011). Tot pentru Polirom a coordonat, alături de Radu Pavel Gheo, volumul colectiv Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism (2008), iar alături de Lucian Dan Teodorovici – Str. Revoluției nr. 89 (2009). I se montează piesele Cu cuțitul la os (Green Hours, Teatrul Luni, 2002), Nunta la parter (spectacol-lectura la Teatrul Odeon, 2003; spectacol-lectura la Teatrul Luceafărul, Iași, 2006, în cadrul proiectului DramatIS) și Vrăjitoarea pofticioasă (piesă pentru copii, Teatrul Luceafărul, Iași, 2008). Piesa La mulți ani!, parcă așa se spune, nu? a fost una dintre cîștigătoarele Bursei de texte noi Dramafest, ediția 2008. Este distins cu Premiul Societății Junimea pentru activitatea literară pe 1993, Premiul Editurii Nemira pentru proză scurtă (1997), Premiul USR, filiala Dobrogea, pentru debut în proză (1999), Premiul Goethe Zentrum pentru promovarea originalității, ca reprezentant al Clubului 8 (2001), Premiul USR, filiala Iași, pentru proză (2005), Premiul „Vasile Pogor” al Primăriei Municipiului Iași pentru activitatea literară (2007), Personalitatea cul­turală a anului (2009), Premiul USR, filiala Iași, pentru proză (2010), Premiul pentru proză la Colocviul Tinerilor Scriitori (Alba-Iulia, 2011). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres” pentru contribuții la îmbogățirea patrimoniului cultural francez. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. LIBRIS.RO: Sunteţi bibliofil? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Câte volume conţine? Care este cea mai valoroasă carte pe care o aveţi în bibliotecă? Care este cartea, din biblioteca personală, pe care o îndrăgiţi cel mai mult? De ce? DAN LUNGU: Nu cred că există scriitor care să nu fie îndrăgostit de cărţi. Să le pipăie, să le adulmece, să le poarte prin toate buzunarele… Aşadar, nici eu nu fac excepţie. Biblioteca părinţilor mei a fost destul de săracă, un raft cu câteva volume, dar care are un halou luminos în memoria mea afectivă. Este, în definitiv, prima mea bibliotecă, din care a supravieţuit o carte hrentuită despre făcuțul dulceţurilor şi punerea murăturilor pe iarnă. Pe parcurs, am îmbogăţit-o cu cărţi luate din vagoanele cu maculatură din gară şi cu cele cumpărate din banii de mâncare pentru şcoală, pe care îi primeam zilnic din mâna mamei. Prin liceu, Dumnezeu mi-a pus mâna în cap, cum ar spune tata, şi mi-au fost publicate două pagini de proză în SLAST, Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului. Numai cine a trăit pe vremea aceea şție ce înseamnă asta. Am primit drepturi de autor de peste 300 de lei. Desigur, am spart toţi banii pe cărţi. M-am simţit minunat! Apoi a urmat un întreg şir de biblioteci. Am stat luni, ani în biblioteci universitare ca într-o a doua mea casă. De fapt, oriunde găsesc o carte bună mă simt acasă. De aceea nu mi-e frică de călătoriile lungi, care unora le par plicticoase. Este suficient să aplec ochii peste paginile tipărite şi, hop!, întru în locuinţa mea secretă, unde nu mă deranjează nimeni. Acum am mai multe biblioteci: cea părintească, cea personală, cea de la casa de vară şi…biblioteca de pe laptop. În aceasta din urmă ţîn în principal cărţile şi articolele ştiinţifice. Printre cele mai valoroase exemplare pe care le am se numără un volum de poezie al lui Mihai Ursachi ce are o dedicăţie către Tereza Culianu. Cât priveşte carte cea mai dragă, este un manual de citire al surorii mele, pe care am buchisit în copilărie… LIBRIS.RO: Cât timp alocaţi zilnic lecturii? Ce vă place să citiţi? Ce cărţi v-aţi propus să citiţi în perioada următoare? DAN LUNGU: Imediat ce am un strop de timp liber, citesc. Prefer, desigur, literatură, dar citesc şi multe articole ştiinţifice sau presă. În perioada următoare voi reciti din clasici – Flaubert, Kafka, Musil ş.a. – pentru cursul de scriere creativă pe care l-am început la Iaşi. LIBRIS.RO: Cum vedeţi autorii români în contextul literaturii universale? DAN LUNGU: Nu trebuie să o ascundem, literatura română este mult prea puţîn cunoscută în străînătate. Arborele genalogic al receptării în diferite limbi este firav, iar numărul traducătorilor este insuficient. Institutul Cultural Român de sub conducerea lui Horia Roman-Patapievici a făcut lucruri admirabile, care începuseră să pună pe orbită internăţională literatura română, însă, după cum ştiţi, lucrurile s-au schimbat, şi nu în bine. LIBRIS.RO: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit, ce le puteţi spune pentru a-i determina să vă lectureze cărţile? Cum îl recomandă Dan Lungu pe Dan Lungu? DAN LUNGU: Hmmm, greu de spus… E un autor care poate mulţumi deopotrivă cititorii sofisticăţi şi pe cei simpli, care are umor şi care atacă în romanele sale teme delicate. Dacă ar fi să cred sutele de mesaje primite, e un scriitor care, înainte de toate, nu plictiseşte. LIBRIS.RO: Dacă nu aţi scrie, cum altfel v-aţi elibera de “chemarea muzelor”? DAN LUNGU: Mi-ar fi plăcut să cânt, dar urechea mea e la fel de muzicală ca un ghem de lână. Probabil aş grădinări sau aş face sport. Probabil atletism. Adolescent fiind, îmi plăcea să alerg de unul singur kilometri întregi… Interviu realizat de Loredana Tudor, pentru www.libris.ro.