Cunoastel pe... Mihai Eminescu

    Colecția "Români celebri" s-a născut din dorința de a-i familiariza pe copii cu personalitățile remarcabile ale culturii și istoriei românești și de a-i inspira să viseze că pot schimba și ei, într-o zi, lumea în care trăiesc. Informațiile biografice capătă, asemenea poveștilor, un fir narativ captivant, iar personajele sunt urmărite, în "aventura" lor spre celebritate, de-a lungul întregii vieți. Ilustrații sugestive, frumos colorate, completează firul narativ, captivându-i pe cei mici.     Volumul urmărește viața lui Mihai Eminescu, de la copilăria idilică petrecută la Ipotești, până la ultimii ani împovărați de boală. Nu lipsesc aventurile alături de trupele de teatru ambulant, prietenia cu Ion Creangă și iubirea mistuitoare pentru Veronica Micle. O carte emoționantă, despre destinul celui mai important poet din literatura română.     Fragment din volum:       “Ani de zbucium       Să ne întoarcem însă la Viena, pe când Eminescu era student. Nu avea nicio șansa să fie primit să-și dea examenele, așa că, după doi ani petrecuți acolo, în 1874, Eminescu s-a întors în țară. S-a oprit la Iași, la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu. Unde altundeva ar fi putut căpăta înțelegere și ajutor, dacă nu la scriitorii în a căror revistă publicase deja cinci poeme? Emoționat, a citit la una dintre întâlnirile cenaclului nuvela „Sărmanul Dionis", pe care Maiorescu i-a ales-o pe dată pentru publicare în Convorbiri literare, considerând-o o adevărată capodoperă.     Deși nu se lăsă ușor impresionat, Maiorescu a acceptat să-l ajute cu o bursă, din partea societății literare „Junimea". Încurajat, Mihai a plecat în Germania, la Berlin, unde a reluat cursurile de filosofie. N-au fost, însă, cele mai bune vremuri pentru el. Devenise morocănos, mereu nemulțumit de câte ceva, plictisit aproape de viață studențească, pe care își dorea să o încheie cât mai repede. Când Titu Maiorescu, care aflase că urma să fie ministru al învățământului, i-a scris să-și dea cât mai repede doctoratul, ca să-l poată numi profesor la Universitatea din Iași, Eminescu s-a lăsat cu greu convins. Lucrând fără tragere de inimă la lucrarea de doctorat, într-o bună zi a hotărât să se întoarcă la Iași.     Aici, a avut norocul să primească postul de director al Bibliotecii din Iași. Însă bucuria de a se afla din nou printre cărți, cu suficient răgaz să se afunde în lectură, i s-a spulberat după numai un an, când postul i-a fost dat altcuiva. Ca să-l îmbuneze, Titu Maiorescu l-a numit inspector școlar, mai ales că Eminescu pierduse și postul de profesor de limbă germană la Institutul Academic: fusese un profesor sever, prea puțin iubit, se pare, de elevii lui, care i-au grăbit concedierea.”