Cunoastere si credinta - Gheorhghe Sasarman

     Aceste pagini se adresează celor care, reflectând asupra propriului destin, își pun uneori întrebări neliniștitoare. Cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm? De ce există lumea, de ce existăm noi? Ce urmează după moarte, ce sens are viață și ce scop are universul? Dorința imperioasă de a cunoaște a dus la răspunsuri întemeiate pe intuiție, pe revelație, pe rațiune, constituite în mituri, în credințe religioase, în sisteme filosofice, în discipline științifice. Sunt oare știința și religia două ipostaze îngemănate ale aceluiași demers al cunoașterii, sau se află într-o opoziție ireconciliabilă? Ne aflăm în pragul unei noi apoteoze a credinței – sau vom asista, dimpotrivă, la dispariția religiilor? Sutele de referințe și impresionantă bibliografie fac din cartea de față un sprijin util în confruntarea cu incertitudinile unei cugetări iscoditoare.      Fragment din volum:       “Argumentul ontologic al existenței lui Dumnezeu pare să fi ieșit azi cu totul din uz: „Această dovadă ontologică, chiar dacă pentru credincioșii de rând n-a prea jucat vreodată un rol, a fost cu atât mai importantă până în secolul al XIX-lea în argumentația filosofilor de inspirație metafizică, însă abia dacă mai este susținută astăzi cu seriozitate." Ceea ce nu-i împiedică pe unii să readucă totuși în discuție temă, fie și în treacăt. Norbert Hoerster, de pildă, o prezintă pe înțeles: „Partizani ai argumentului ontologic, precum Anselm din Canterbury și Rene Descartes, încearcă după cum urmează să deducă existența lui Dumnezeu din noțiunea noastră de Dumnezeu: noi îl concepem pe Dumnezeu drept acea făptură desăvârșită, pe care nicio altă făptură nu o egalează întru desăvârșire. Dar o făptură care nu există în realitate e mai puțin desăvârșită decât una realmente existență. Dacă ar fi ca Dumnezeu să nu existe în realitate, atunci am avea așadar prin aceasta imaginea unei făpturi mai puțin desăvârșite, decât dacă Dumnezeu ar exista într-adevăr. Întrucât însă Dumnezeu, cum ziceam, e definit drept desăvârșit, ipoteza inexistenței sale și ca urmare negarea desăvârșirii sale ar implica o contradicție logică. Pe scurt: existența e un element al desăvârșirii. Cum însă Dumnezeu este definit ca desăvârșit, el și există în mod necesar. [...] O posibilă obiecție își are obârșia la Kant. Ea afirmă că e lipsit de sens să considerăm existența unei făpturi drept atribut al acesteia și în consecință să o preluăm în definiția ei.” În fond, ar fi vorba de o tautologie, căci ceea ce ar trebui demonstrat, adică existența, ar fi conținut chiar în premisă.     Richard Dawkins prezintă și el argumentul ontologic, într-o manieră polemică, evocând apoi o întreagă paletă de replici, de la cele clasice clasice (Kant, Hume) la cele ale unor filosofi contemporani.”