Curajul în sălbăticie. În căutarea apartenenței adevărate, dar și a curajului de a rezista singur. Ediția a II-a Cartea lui Brene Brown este cum nu se poate mai actuală, prin provocarea pe care o adresează - cultivarea sentimentului de apartenență adevărată în comunitățile în care trăim, în organizații și în cultura noastră, într-un prezent în care sciziunile de tot felul sunt la ordinea zilei. Brene Brown ne inspiră pe fiecare dintre noi să fim un pic mai curajoși. - The Huffington Post Este inevitabil: vom da greș cu toții. Dar Brene este acolo, gata să ne sprijine. - Simon Sinek, autorul cărții Leaders Eat Last O perspectivă proaspătă, care îmbină cercetarea și umorul. - Publishers Weekly Sentimentul de apartenență este înțeles că dorința înnăscută a oamenilor de a face parte din ceva mai amplu decât propria persoană. Dar într-o era a polarizării crescânde, ne vedem puși în fața nevoii de a redefini acest concept. Cu toții avem nevoie să simțim că facem parte din ceva - dar astăzi, când omenirea trece printr-o criză spirituală a lipsei de conexiune, acel ceva trebuie cu atât mai mult să fie real - nu condiționat, fals, ori supus negocierii. În această carte, Brene Brown ne arată cum putem restabili conexiunea umană și apartenența adevărată, în ciuda divizării și a retragerii. Într-un discurs clar, rod al anilor de cercetare, autoarea ne inspiră curajul de care avem nevoie pentru a găsi calea înapoi către noi înșine, dar și către ceilalți. Iar această cale trece prin mijlocul sălbăticiei. Brene Brown, doctor în asistența socială, este profesor cercetător la Graduate College of Social Work din cadrul Universității din Houston, program finanțat de Fundația Huffington. Și-a petrecut ultimii 20 de ani studiind curajul, vulnerabilitatea, rușinea și empatia. Este autoarea a cinci cărți, dintre care ultimele patru au fost cotate bestselleruri de către cotidianul The New York Times : The Gifts of Imperfection , Daring Greatly (Curajul de a fi vulnerabil, Curtea Veche Publishing, 2019), Rising Strong , Braving the Wilderness (Curajul în sălbăticie, Curtea Veche Publishing, 2019) și Dare to Lead (Îndrăznește să conduci, Curtea Veche Publishing, 2019). Discursul ei de la conferințele TED Houston, „The Power of Vulnerability“, a adunat peste 35 de milioane de vizualizări, numărându-se printre primele cinci discursuri TED din întreaga lume. Brene locuiește în Houston, Texas, împreună cu Steve, partenerul ei de mai bine de trei decenii, și cu copiii lor, Ellen și Charlie. Fragment din cartea "Curajul în sălbăticie" de Brene Brown: "Apoi, în 2013, o serie de mici miracole m-a condus spre unul dintre cele mai importante momente din viața mea. Oprah Winfrey m-a invitat la una dintre emisiunile mele preferate, Super Soul Sunday. În seara ce a precedat emisiunea, am ieșit la cina cu unul dintre producători și cu managerul meu, Murdoch (un scoțian care locuiește în West Village, New York). După cină, mergând înapoi spre hotel, Murdoch s-a oprit la un colț de stradă și m-a strigat, în timp ce eu continuam să merg: „Bren, unde ești?" Când i-am aruncat un răspuns în doi peri - „La intersecția străzilor Michigan cu Chicago" -, mi-am dat seama că de fapt mă simt vulnerabilă. Iar când Murdoch a început să-mi explice cât de „puțin prezenta" am fost la cină - Politicoasă și prietenoasă? Da. Prezență? Nu. -, mi-am dat seama exact ce se întâmplă. M-am uitat la el și am recunoscut: „Fac chestia asta pentru că mi-e frică. Plutesc deasupra vieții, privind-o și studiind-o, în loc să o trăiesc." Murdoch a dat din cap. „Știu. Dar trebuie să faci cumva să te oprești și să te aduci înapoi aici. E o ocazie importantă. Nu vreau s-o ratezi. Nu studia momentul. Trăiește-l." A doua zi dimineață, în timp ce mă îmbrăcam pentru prima mea întâlnire cu Oprah, fiica mea mi-a trimis un SMS. Voia să se asigure că semnasem și trimisesem o învoire pentru excursia ei cu școală. După ce am asigurat-o că am rezolvat, m-am așezat pe marginea patului, înghițindu-mi lacrimile. Am început să mă gândesc că și eu am nevoie de o învoire ca să nu mai fiu atât de serioasă și speriată. Azi am nevoie de permisiunea de a mă distra. Așa s-a declanșat ideea."
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Curajul in salbaticie?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Curajul in salbaticie și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.