Curcubeul apare si dispare

Anderson Cooper s-a considerat dintotdeauna foarte apropiat de mama sa. Cu toate acestea, din cauza carierei de jurnalist pentru CNN și CBS care îi ocupa mare parte din timp, nu a fost prea mult alături de ea. La un moment dat, cu câteva săptămâni înainte să împlinească 91 de ani, Gloria Vanderbilt s-a îmbolnăvit grav pentru prima dată în viață. Acest lucru i-a determinat pe cei doi să vrea să-și schimbe relația prin intermediul unei conversații de un an, așa cum nu mai avuseseră niciodată. Rezultatul este o corespondență surprinzător de sinceră și plină de însemnătate, în care cei doi discută despre viețile lor, despre aspectele care contează pentru fiecare dintre ei și despre lucrurile pe care vor să le afle unul despre celălalt.    În acest schimb de scrisori deseori amuzant și emoționant, Anderson Cooper și Gloria Vanderbilt își împărtășesc cele mai intime gânduri și adevăruri despre lume, pe care le-au aflat de-a lungul vieții. Cuvintele celor doi autori reflectă personalitatea distinctă a fiecăruia dintre ei – viziunea jurnalistică a lui Anderson Cooper asupra lumii contrastează cu idealismul și optimismul fără rezerve al mamei sale.    „Când suntem tineri, pierdem timp prețios fiind rezervați sau simțindu-ne jenați față de părinții noștri, detestându-i sau dorindu-ne să fi fost cu totul altfel. Acest lucru se schimbă când devenim adulți, dar tot ni se întâmplă des să nu valorificăm noile posibilități de a discuta și de a comunica cu părinții noștri și amânăm să discutăm cu ei despre subiectele tabu sau să le punem întrebări dificile. Ne gândim că o vom face într-o zi, dar viața merge înainte și, la un moment dat, devine prea târziu. Nu am vrut să rămână ceva nespus între mine și mama, astfel că, la aniversarea sa de 91 de ani, am luat hotărârea de a porni o nouă conversație cu ea, o conversație despre viața ei, care a ajuns să schimbe relația dintre noi și să ne aducă mai aproape unul de celălalt decât am fost vreodată.”  - fragment din Curcubeul apare și dispare Fragment din carte: "„NU CREȘTI CU NOSTALGIA LUCRURILOR PE CARE NU LE-AI AVUT NICIODATĂ, CI CU UN DOR NEBUN DE ELE, CARE TE CHINUIE ȘI CARE PLANEAZĂ DEASUPRA TA DE-A LUNGUL VIEȚII.”- Susan Sontag Când ești copil, în general nu-ți dai seama că provii dintr-o familie diferită de celelalte. Nu ai termen de comparație. Abia mai târziu îți dai seama că educația ta a fost altfel decât a celorlalți. L-am pierdut pe tata după ce am împlinit l5 luni. Pentru că nu aveam nicio amintire cu el, nu i-am simțit niciodată lipsă, dar când am ajuns să înțeleg că era neobișnuit ca un copil să nu aibă tată, lucrurile s-au schimbat. Pentru mine, tata rămâne ceea ce a fost întotdeauna - o poză dintr-o ramă. După ce am mai crescut, am început să fiu foarte curioasă să aflu detalii despre el, dar nimeni în afară de Dodo nu a pomenit vreodată numele lui. Dodo mi-a spus că era „un scump" și că îi plăcuseră caii. Și atât. M-a iubit? Iată o întrebare pe care eu n-am îndrăznit să i-o adresez și la care ea nu mi-a răspuns niciodată. Mai târziu, când am împlinit 20 de ani, mi-a dat un inel cu safir și mi-a spus că îl primise de la tata când eram doar un bebeluș, cu următoarea rugăminte: ,Păstrează-l și dă-i-l Gloriei când va fi mare, pentru că îi vor plăcea bijuteriile". Mare dreptate a avut. Am fost încântată de inel. Îl considerăm un mesaj de la tata. Un semn că mă iubise cu adevărat, un semn după care tânjisem ani de-a rândul. Cu toate acestea, povestea părea ciudată, neplauzibilă. Și într-adevăr, când m-am dus să asigur inelul, mi s-a spus că piatra nu era, de fapt, safir. Tata era alcoolic. Probabil că, într-un moment de euforie, mânat de impulsul sentimental al unui joc confuz al închipuirii, s-a dus la Dodo și i-a dat inelul. Și, dacă a fost așa, de unde provenea bijuteria? Nu i-am spus nimic lui Dodo. M-am gândit că inelul putea fi un cadou de la tata, dar la fel de bine putea fi și un gest de amabilitate din partea ei, un mod de a-mi demonstra că avusesem odată un părinte care ținuse la mine. Când ai venit tu pe lume, eu și tatăl tău locuiam în casa de pe Sixty-Sixth Street. Acolo am fost jefuiți și, odată cu restul bijuteriilor, mi-a fost furat și inelul de la tata. Nu l-am mai văzut niciodată de atunci."