„Nichifor Crainic a îndeplinit cea mai importantă operă de răspândire a doctrinei ortodoxe în lumea noastră intelectuală. Nichifor Crainic e misionarul de prestigiu al credinței bisericești în mijlocul intelectualilor români. Dar, scoțând teologia în arena largă a vieții intelectuale, n-a diluat-o câtuși de puțin. Dimpotrivă, teologia lui Nichifor Crainic e de-o densitate, de-o intensitate și de-o bogăție în preocupări nemaiajunse până la el. S-a dovedit astfel că nu densitatea în elementele proprii face teologia neagreată de intelectuali, ci prezentarea ei în clișee stereotipe, fără adâncire personală, fără trecerea ei prin intimitatea sufletească a teologului, de unde să se îmbrace în dogoarea convingerilor, în noutatea cuceritoare a unor prezentări care trădează o nouă descoperire a evidențelor adevărului etern, fulgerată pe rând în focul tensiunilor necurmate ale spiritului său. Tocmai acest caracter viu, trăit, îl are teologia lui Nichifor Crainic.
E semnificativ în această privință că dânsul a introdus pentru prima dată la noi preocupările de teologie mistică, sistematizând chiar o disciplină cu acest nume la Facultatea de Teologie din București. Cursul de mistică, ținut studenților, e prima adunare și sistematizare a imensului material de doctrine și de fapte ascetice și mistice din cuprinsul spiritualității ortodoxe. Un sector întins de preocupări, cele mai centrale, cele mai importante pentru înviorarea vieții creștine, a fost redat astfel din nou teologiei românești, atât de schematică până la dânsul. Nichifor Crainic a lărgit cercul preocupărilor teologice, a deschis zări noi, dar înnoirile sale nu sunt altceva decât o surpare a zăgazurilor care țineau teologia noastră închisă dinspre fluviul bogat și viu al tradiției. Nichifor Crainic înnoiește prin reactualizarea tradiției într-o teologie care se mulțumea cu câteva coji din această tradiție, primite pe calea și de multe ori prin interpretarea ocolită a teologiilor apusene. Prin Nichifor Crainic s-a săvârșit o adevărată restaurare a teologiei românești în duhul ortodox.” (pr. prof. D. STĂNILOAE)
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Cursurile de mistica?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Cursurile de mistica și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.