James Cordier, prin venele căruia curge cel mai pur sânge albastru, este un maestru al deghizării, un hoț excepțional, un amant de prima clasă - totul pentru Rege și Țara dar viața această palpitantă a început să-I plictisească. Ultima lui misiune este să obțină un pachet de scrisori compromițătoare de la o doamnă cunoscută în înalta societate. După aceea poate să se întoarcă la Londra și să cunoască o moștenitoare blândă și cumsecade, lăsând în urmă aventurierele și femeile de moravuri ușoare. Francesca Bonnard a îndurat o despărțire sfâșietoare, urmată de un scandal pe măsură și de oprobriul public. Este independentă, fericită, nu dă doi bani pe moravuri și a învățat că „gentlemenii" provoacă prea multe necazuri ca să merite vreo atenție. Toată această experiență o ajută să-și dea seama că noul ei vecin, incredibil de atrăgător, nu-i va aduce nimic bun. Oricât de rău ar fi James, sunt alții și mai răi care vor să pună mâna pe scrisorile Francescai. Brusc, totul se complică pe fundalul pasiunii cu scântei născute din întâlnirea dintre cele două suflete blazate, poate cele mai păcătoase din Europa. La fel de brusc, asumarea unui risc uriaș devine tentantă, dată fiind răsplată de la final...
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Curtezana?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Curtezana și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.