Custodele

Eu sunt Custodele sună ca un gong la teatru prima frază a romanului. Doctorul Vines nu este important atât ca personaj în sine, cât ca reprezentantul unei Lumi care a dispărut și care nu va mai fi decât în poveștile personajelor din fotografii, auzite doar de custode în nopțile pustiite de iarnă. Provenit dintr-o familie de bogați proprietari de pământ din Fetești, face studii după 1900 la Sălpariere cu doctorul Charcot apoi, întors în țară, la chemarea Regelui, se dedică neurochirurgiei. Din imagini ne privește un personaj sever, serios, țeapăn, rigid la modul specifie pozelor din acea epocă. Este alături de soția sa, Paulina, și de Aglae (Coca) Vines, născută lonescu, fiica adoptivă. Vocile acestor oameni le auzim în roman. Destinele lor. Ei vin din trecut în prezentul etern al poveștii. Este un roman despre înrădăcinare. Despre rădăcinile genetice și metafizice. Poate că memoria nici nu este posibilă în afara acestor legături de familie. Altfel, trezindu-ne din fascinație și privind nedumeriți de jur împrejurul cotidianului nostru ne vine a spune, asemeni unuia dintre personaje: 'Aici nimic nu poatc fi salvat!' - Christian Crăciun    Fragment din cartea “Custodele” de Andreea Nanu:   “În secvențele finale, pacienta dispare fiind înlocuită de o doamnă îmbrăcată într-o rochie elegantă, de parcă s-ar pregăti să iasă la Șosea, sprijinită de brațul unui domn impunător – în halat alb, ce-i drept, dar cu pălărie de pai fiindcă suntem undeva afară, poate în curtea spitalului, sub razele arzător – cu o privire extrem de interesantă... Bărbat frumos, înalt, cu o privire interesantă... Da, e chiar el, îl recunosc pe doctorul Victor Vines, pe atunci trebuie să fi fost deja șef de lucrări, în glorioșii ani de pionierat medical la Colentina. Clac. Filmul se termină. Urmează bufnitura familiară, circuitele parcă au intrat în sevraj, seva curentului electric gâlgâie prin fire ca sângele pompând prin artere și amfiteatrul e asaltat de lumină puternică.  —  Au dat drumul la curent!  — Hai, ca întru-n operație...  — Unde fugi?  Fug, într-adevăr, mă refugiez din fața fetei cu strungăreață, din calea valului de halate albe care asaltează ușile amfiteatrului. Sunt un intrus. Așa cum „intrus" era și doctorul Vines în filmul profesorului Marinescu. Imaginea deteriorată nu permite să vezi clar detaliile. Însă datele imaginației suplinesc întotdeauna lacunele realului. Vines a patentat cu succes o intervenție riscantă pe col femural. Există în biroul său o fotografie cu Pelaghia și Sofia, sora Cocăi Ionescu, mica pacientă operată după ce a căzut de pe scară, în timp ce căuta un borcan cu dulceața de cireșe amare în pivnița casei Vines. Ia te uită, uitasem că există și o pivniță, nu cred să fi coborât vreodată...  — Urcați?  — Da, de data asta hotărât da!  Aceeași liftieră bondoacă apăsă satisfăcută pe buton, hotărârea m-a reabilitat în ochii ei.”