Poezia Irinei Alexandrescu este un veritabil elogiu al suferinței și al destrămării iluziei că viața înseamnă o plimbare pe petale de trandafiri: „mi-am cumpărat un set de lame/ pentru venele neîncercate/ două mi-au rămas neatinse din copilărie;/ am înghițit în restul timpului săbii/ în arena circului deschis de mine."(Mi-am cumpărat un set de lame). Poezia să ne dezvăluie arhitectura „laboratorului" literar, bunăoară arătându-ne că vremea experimentelor stilistice încă nu a venit sau că autorul nu plonjează în abisuri lingvistice spre a aduce la suprafață piese descoperite prin efort și căutări îndelungi. Ca o miză aruncată pe masa pâriurilor literare, se poate spune că Irina Alexandrescu are o voce distinctă, suficient de puternică pentru a fi auzită și de a fi luată în seamă prin volumul său de debut și prin promisiunea că va merge mai departe. - Mihai Firică
