Poezia Mihaelei Albu impresioneaza printr-o simplitate eleganta. Extrasa dintr-o realitate aparent factuala, a intamplarilor obisnuite, convertita prin magie lirica intr-o realitate simbolica, ea este reflexiva, conotativa, revelatoare. Tonul ei se situeaza, paradoxal, intre o confesiune elegiaca si o exultanta imnica, abordand in principal tema timpul eroziv, dar si pe cea a salvarii prin scris si a bucuriei de a exista si de a fi altruist. Aspectul dramatic si cel jubilant sunt temperate printr-o atitudine linistita, chiar ludica. Emblema cartii poate fi drumul, ca parcurs existential. Fara a fi nicidecum restrictiva, poezia circumscrie o idee consecventa: destinul omului, vazut din perspectiva splendorii sale si a sfarsitului inexorabil. - Paul Aretzu
