Daca as avea un duce

    După trei sezoane mondene eșuate și o tentativă dezastruoasă de nuntă, încheiată cu fuga mirelui din fața altarului, Lady Dorothea Beaumont este sătulă până peste cap de planurile familiei sale. Nu vrea să îmblânzească un duce, nici să farmece un conte, nici să vâneze un viconte. Vrea să ajungă Ia căsuța mătușii ei din Irlanda și să trăiască într-o libertate plină de tihnă. Când însă un duce arogant și păcătos o invită Ia vals, Thea devine fără să vrea subiectul tuturor bârfelor. Acum că ducele i-a ruinat planurile, tot el trebuie să i le repare. Dalton, duce de Osborne, poartă pe umeri o povară prea grea ca să-i pese de debutante sau de căsătorie. El se folosește de distracțiile frivole și de spectacolul public ca să distragă atenția de la singurul lui tel adevărat - să-l găsească pe individul care i-a distrus familia. Când căutările îI poartă spre Irlanda, ultimul lucru de care are nevoie este inocența Thea, care îi cade pe cap în toiul nopții, cerându-i s-o însoțească la mătușa ei. Drumul spre Insula de Smarald este presărat cu pericole nevăzute, dar, pentru Dalton, cel mai mare dintre toate ar putea fi descoperirea că are o inimă... și că Thea i-a furat-o pentru totdeauna.     Fragment din volum:     “- Dumnezeule, exclamă Thea.     Fără s-o bage în seamă, Dalton îi înșfacă scaunul și o trase spre el.     Poate că îl tachinase prea mult. Bărbații aveau limitele lor.     Pe de altă parte, și femeile le aveau pe ale lor. Acum, de pildă, simțea o presiune crescândă. Un fior necontrolat se răsucea la baza șirei spinării, amenințând să se desfășoare. Voia să-i simtă mâinile pe ea. Mâinile acelea mari, aspre.     Nu avusese niciodată asemenea imbolduri, iar acum nu numai că le avea, dar i se oferea și prilejul să și le satisfacă.     Gândul păcătos bâzâia ca o albină zburând prea aproape de ureche. Avea tot restul vieții la dispoziție ca să trăiască singură și neatinsă. În seara asta voia să lase rafinamentul și buna-cuviință departe, departe în urmă.     După o altă smucitură a scaunului, genunchii ei lipiți ajunseră între coapsele lui puternice.     Desigur, știa că era un libertin. Se culcase cu jumătate din văduvele și soțiile din Londra. Femei frumoase, sofisticate. Cum ar fi putut să fie atras de ea?     Se zvonea că sedusese trei văduve într-o singură seară și că el era motivul pentru care domnișoara Antonia Bradford se află acum într-o mănăstire din Franța.     Potrivit altei bârfe, se transformă în lup când era luna plină și bântuia pe străzile din Londra în căutarea prăzii.     Ei bine, ultima o născocise ea, dar îl înconjurau suficiente mituri pentru a stârni interesul oricărei lady care își descoperise dorința de aventură.     Mâinile lui se proptiseră pe brațele scaunului ei, fără s-o atingă. Thea îi privi vena de la gât, unde pulsul bătea vizibil. Îi venea să se aplece și să-l sărute acolo.     - Un libertin ți-ar ridica poalele rochiei acum. Ochii îi urmară vorbele, coborând spre poalele ei și urcând din nou. Sau ți-ar putea porunci ție să le ridici.     Cuvintele seducătoare se rostogoliră în mintea ei ca niște valuri are se spărgeau pe stâncile îndepărtate."