Daca fug

    Brent Pace, treizeci de ani, a fost găsit ucis în propria casă. Surse din cadrul departamentului de poliție din Shreveport susțin că bărbatul a fost înjunghiat de șase ori și că era mort de câteva ore când a fost găsit. Poliția o caută pe Casey Cox,  prietenă cu Brent, care ar putea avea informații despre acest caz.     Casey știe adevărul, dar adevărul nu o va elibera de fantomele trecutului. Iar acum, toate indiciile o leagă de crimă. Trebuie să dispară înainte de a fi arestată... sau mai rău decât atât. Adevărul oricum nu mai contează.     Dar care este adevărul? Această întrebare îl macină pe Dylan Roberts, veteran de război din Divizia Armată de Investigații Criminalistice, angajat acum să o găsească pe Casey. Sindromul de stres posttraumatic l-a afectat după întoarcerea din Afghanistan, dar găsirea și aducerea lui Casey înapoi îl poate reabilita. Pe măsură ce investighează crima și se află pe urmele principalei suspecte, își dă seama că lucrurile nu se leagă. Dar dacă ea nu este vinovată, atunci de ce a fugit?     Cercetarea trecutului ei și găsirea unei probe care să o incrimineze vor scoate la iveală lucruri interesante și surprinzătoare.      Fragment din roman:       “Un alt bărbat vrea să prindă același zbor charter cu mine. Mi se spune că el merge la Dallas, dar pilotul mă asigură că Durant va fi prima oprire, întrucât misiunea mea are prioritate. Deduc de-aici că familia Pace a plătit mai mult pentru călătoria mea.     Avionul e un Cesna Citation de șase locuri, cu două motoare. Ocup scaunul din spate, pentru ca sper să lucrez pe drum, să studiez fotografiile de la locul crimei făcute de mine cu telefonul și să o citesc printre rânduri pe Casey Cox. Dar pasagerul care merge spre Dallas e vorbăret.     - Zburați des în acest mod? întreabă, uitându-se în spate, către mine.     Zâmbesc.     - Nu, pentru prima oară. Dumneavoastră?     - Tot timpul. Merita să scap de toată securitatea și de așteptare. I-am auzit că spuneau despre dumneavoastră ca lucrați la o investigație. Sunteți polițist?      Închid telefonul, acceptând conversația cu el.     - Sunt angajat ca detectiv particular. Mă duc să extrădez un prizonier.     Deși nu e chiar adevărat, pare un răspuns scurt tocmai bun.     - De când sunteți detectiv particular? mă întreabă.     Nu vreau să-i spun că azi e prima mea zi de lucru.     - În ultimii ani, am fost agent special al Diviziei Armate de Investigații Criminalistice. Recent am fost la vatră. Îmi place munca mea, deci mi s-a potrivit de minune să devin detectiv particular.     - Investigații Criminalistice? Ce fel de investigații criminalistice se pot face în armată?     Subiectul ăsta ar putea să-mi ia ceva timp, dar nu mă deranjează. Îmi place să vorbesc despre cariera mea anterioară.     - Gândiți-vă la un agent special cum am fost eu că la versiunea cazonă a unui agent FBI sau din Serviciile Secrete. Noi investigăm orice infracțiune ce are de-a face cu personalul militar sau cu proprietățile armatei.     Își sprijină brațul de spătarul scaunului și se așază mai confortabil.     - Care a fost cel mai groaznic caz pe care l-ați vestigat?     Nu vreau să-i spun că uciderea celui mai bun prieten al meu din copilărie, așa că dau un alt răspuns."