Dadi

 „Această carte este un document despre om, iar omul e o vrabie, așezată pe spatele altui om, dar adesea e și un tată, așezat peste un alt tată, și istoria este un șir de tați care moștenesc unii de la alții documentul, adică identitatea, apartenența, legea, oboseala, cuvintele fundamentale, sentimentele neexprimate. Pe câtă dragoste și duioșie există în acest volum surprinzător al lui Sebastian Sifft, pe atâta autoironie, neputință, furie a rutinei și cruzime se lasă descoperite. Și tot atâta confuzie între dadi cel mic care strigă după tată și Dadi cel mare care-și spune tata. Sebastian Sifft tocmai a inventat un nou fel de a scrie despre paternitate și nouă formulă îi aparține în mod exclusiv.” Svetlana Cârstean   „Discret, fin, precis, eficient – alb –, fără mișcări de prisos, aproape fără să se simtă, Sebastian Sifft operează. Poemele lui delimitează mici saloane (rezerve de rearticulare a sensului) în care, demn și profesional, dar modest și civil – blând –, poetul tratează. Adică reconstituie carnea atrofiată, materialitatea în curs de evacuare, luptând împotriva anesteziei sociale. Textele lui îmi amintesc de Mazilescu și de Naum, de alchimia lor inaparentă, de muncă depusă neîncetat, dar mereu parcă înainte, pentru a putea să vorbești clar o clipă, două, să articulezi clar câteva cuvinte – numai prin poezie putem ajunge din nou să vorbim. Iar poezia e Babel, amestecă limbile, limbajele, lumile. Sebastian Sifft scrie o poezie utilă, cu care se poate lucra, de la care se poate porni.” Bogdan Ghiu