Literatura română de după Tudor Arghezi cunoaște puține viziuni de o forță veterotestamentară. Daniel, al rugăciunii este aruncat în plină criză, pe un itinerar al spaimei și deznădejdii în fața morții, având credința că unica lumină călăuzitoare. (...) În poezia publicată după 1989, Daniel, al rugăciunii stă alături, ca valoare, de Levantul lui Mircea Cărtărescu, de Artă Popescu a lui Cristian Popescu și de Ieudul fără ieșire de Ioan Es. Pop. - Mihai Iovănel Fragment din volum: "UNDE ESTE DUMNEZEUL TĂU? La început n-am izbutit să Te iubesc decât din frică. Din cea mai cumplită și grețoasă frică de moarte atât Te-am iubit! Diminețile — pe vremuri — mă trezeam într-un iezer de sudoare. Iar frica de moarte. Moartea. Și neputință. Își scărpinau boturile De măruntaiele mele. Dar astăzi, spre oraș, la vânătoare mă strecor agil Și fără săgeți. Și, tot dinspre oraș, și fără săgeți, mă întorc. Dar cu tolba plină. Fata mea de fugar ai transformat-o astăzi într-o fată fragedă. Fără cute. Precum o piele de tobă. Care bate Și pretutindeni răsună. Iar tam-tam-ul ei anunța că binecuvântarea Ta Iehova mă învăluie. Și că peste căușul oaselor mele Ai revărsat o putere de tigru.(...)"
