Auzim tot mai multe despre războiul cultural dintre „progresiști” și „conservatori”. E limpede că la el participă mulți soldați și puțini generali: cei mai numeroși sunt cei care, fără să cunoască tradiția intelectuală a forțelor în conflict, se sprijină pe sentimente vagi și informații puține. Noi plecăm de la convingerea că orice creștin e un conservator: vrea să păstreze vie o tradiție bimilenară, își definește identitatea prezentă prin cunoașterea istoriei, cu toate experiențele acumulate, și îi venerează pe sfinți, că mari oameni desăvârșiți în credință și viața bineplăcută lui Dumnezeu, pe care îi întâlnești în icoane, nu prin metrou. Creștinul este însă legat la fel de intim de prezent, unde‑și lucrează mântuirea, și de viitor, unde e plasată Parusia, ca preludiu eshatologic al Împărăției divine. Credem, așadar, că Dumnezeu e stăpânul timpului și că a‑L căuta pe Domnul Iisus Hristos...
