Cel care se roagă – pe lângă mulțimea darurilor primite prin rugăciune – dobândește înalta cinste de a ședea chiar înaintea Cerescului Împărat, de a vorbi cu Dumnezeu Însuși. În felul acesta i se îngăduie să se înfățișeze înaintea Celui Căruia îngerii stau plini de cutremurare! Păcătos fiind, atunci când se căiește, devine drag lui Dumnezeu, este ascultat cu atenție și cu dragoste. Cinstea căreia Dumnezeu ne face părtași când ne apropiem de El în timpul rugăciunii e mai presus de cuvânt și de înțelegere. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „În mantia sa imperială împăratul nu este atât de strălucitor precum cel care se roagă îmbrăcat în frumusețea dimpreună vorbirii cu Dumnezeu. Precum cel care în prezența înalților comandanți de oști și a nobililor se apropie de împărat și vorbește cu el, și prin această atrage privirile tuturor, devenind mult mai vrednic de cinste – tot astfel se întâmplă și cu cel care se roagă. Ia aminte cât de măreț e acest lucru: chiar dacă de față se afla îngerii, arhanghelii, serafimii, heruvimii și toate celelalte puteri cerești, unui om simplu i se îngăduie să ia parte cu mare îndrăzneală la această adunare cerească și să vorbească cu Împăratul acestor puteri!" Fragment din cartea "Darurile rugăciunii" de Serafim Alexiev: "În trecut, când părinții se rugau cu osârdie pentru copiii lor și îi creșteau în frica lui Dumnezeu, în credința și în evlavie, copiii le răsplăteau cu dragoste și cu rugăciune pentru ei. Însă, pe măsură ce părinții au încetat să se mai roage pentru copiii lor și să-i crească în credința creștin-ortodoxă, și copiii au încetat să-i mai cinstească pe părinți și să li se supună! Există cazuri în care părinții îi cresc pe copii în credință și în virtute. Sub influența străzii însă, a duhului de necredință din societate, nu arareori copiii se leapădă de credință, încetează să asculte sfaturile cele bune, apucă pe o cale rea și devin cei mai mari vrăjmași ai părinților lor. Mamele își frâng mâinile, plâng, se roagă, însă copiii își bat joc de aceasta și își văd de ale lor. Ce-ar fi de făcut în cazul dat? Oare să se lepede și maicile de credință pentru că nu văd un ajutor cât mai grabnic de la Dumnezeu? Nu! Ele trebuie să continue să se roage, nădăjduind că, mai devreme ori mai târziu, Dumnezeu le va auzi. Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat ani mulți pentru fiul ei rătăcit, fără să vadă însă vreo izbândă întru aceasta. Atunci, ea s-a adresat episcopului locului, care a mângâiat-o și în chip prorocesc i-a spus: „Nu se poate că fiul unor asemenea lacrimi ale mamei să fie lăsat de Dumnezeu să piară!" Și, într-adevăr, Fericitul Augus-tin, după o vreme, s-a întors la Hristos și și-a afierosit întreaga viață Lui, devenind unul dintre marii dascăli ai Bisericii."
