Datorie de capitan

Datorie de căpitan este povestea dramatică a marinarului de carieră care a fost ținut captiv pe o barcă de salvare în apropierea țărmului anarhic și violent al Somaliei. În timpul captivității și-a adunat toate resursele pentru a supraviețui, rezistând tuturor momentelor dificile, într-o bătălie îndârjită pe viață și pe moarte. O poveste de aventură și curaj, care ne prezintă în cele mai mici detalii perioada în care a fost ținut ostatec pe ocean – căldură insuportabilă, amenințările cu moartea, simulacrele de execuții și tentativa de evadare. O ecranizare Columbia Pictures, avându-i ca producători pe Kevin Spacey și Scott Rudin, iar în rolul principal pe Tom Hanks. Mă alătur sentimentului de admirație al întregii țări față de atitudinea temerară a căpitanului Phillips și de preocuparea sa altruistă pentru echipajul pe care l-a condus. Curajul său este un exemplu pentru toți americanii. - Președintele Barack Obama, 12 aprilie 2009 Căpitanul RICHARD PHILLIPS s-a născut în Winchester, Massachusetts și are șapte frați și surori. Este căsătorit cu Andrea Coggio, asistență la secția urgente și au doi copii. Phillips a absolvit Academia Maritimă Massachusetts, în 1979. Fragment din carte: "Aleut Provider avea traseu din Seattle spre Alaska și înapoi. Trebuia să trecem prin Înland Passage spre nord, prin Charlotte-town către Kodiak, printre Insulele Aleutine până la Insulele Pribilof de la Cercul Polar Arctic, pe lângă niște sate de pescari unde se procesează somoni și homari uriași aduși de traulere. Trebuia, de asemenea, să transportăm provizii în satele de indieni în baza unui contract cu guvernul american, dar orice puteam aduce apoi la un anumit preț era profit pur. Astfel, ambarcațiunea era plină cu tot felul de produse care pot fi transbordate : piei de focă făcute grămezi în cală, carne de somon îndesată în lăzi frigorifice. Iar pe punte, deasupra copastiilor, erau depozitate lăzi, butoiașe goale de bere care trebuia umplute în Seattle, motociclete, stâlpi de telefonie, snowmobiluri și extinctoare. Părea o cursă desprinsă din Beverly Hillbillies către nicăieri. Eram singurul ofițer clasa a treia pe acest vapor. Vorbeam foarte rar cu căpitanul, cutumele ierarhice nu permiteau acest lucru. Cabina mea era îngrozitor de mică și avea o ușă de lemn care între timp a rămas și fără balamale după o furtună și pe care am înlocuit-o cu o pătură de lână, singura mea protecție împotriva vânturilor arctice. De multe ori când mă trezeam dimineața aveam apă pe jos în cabină. Mă întrebam mereu în ce naiba m-am băgat. În a treia săptămână pe apă, am intrat în bucluc. Căpitanul mă raportase pe mine și pe ofițerul clasa a două pentru o încălcare minoră a regulamentului, și anume că nu făcuserăm raportul de flux - reflux pentru portul următor. De fapt noi scriseserăm cotele, dar secundul le rătăcise pe undeva, crezând că hârtia respectivă e de aruncat. Secundul a mers la căpitan să ne susțină cauza, dar acesta a refuzat să-l asculte. Prin urmare, și-a dat demisia și a plecat de pe vas. Ofițerul clasa a doua a demisionat și el în semn de solidaritate, urmat de soția lui, care lucra ca ospătăriță pe vas. Și șeful de echipă a plecat, împreună cu ajutoarele de marinar. Toată lumea a refuzat să mai muncească și a plecat de pe vapor. Așa că, dintr-odată, ofițer secund pe ambarcațiunea care se îndrepta spre Cercul Arcticului era un onorabil șofer de taxi. Echipajul era atât de mic, încât am fost nevoiți să angajăm doi adolescenți, unul de paisprezece și altul de șaisprezece ani, ca ajutoare de marinar. Căpitanului nu-i păsa. Tot ce conta pentru el era să fie sigur că toată lumea de pe vas este trează. El însuși era un fost alcoolic care interzisese orice băutură alcoolică pe vas. Dar după câteva ore pe mare, o parte din echipaj dăduse pe gât niște sticle de alcool etilic din cereale, marca Everclear. E o chestie cumplit de tare și nu știu ce anume din ea, împreună cu lumina orbitoare de la Cercul Arctic, i-a cam scos de pe linie pe toți. Căpitanul ieșea în fiecare zi din cabină și țipă la mine."