Fotbalul. Cel mai frumos joc. Cel mai iubit sport. și cine altcineva ne-ar putea vorbi despre motivele pentru care iubim acest sport dacă nu cel mai iubit jucător al tuturor timpurilor? Pele ne dezvăluie, odată cu amintirile și trăirile sale, marea să pasiune pentru sportul care l-a făcut celebru și care i-a permis să influențeze o planetă întreagă într-o manieră pe care nu și-ar fi imaginat-o niciodată în copilăria sa din Bauru. Pele și-a început cariera la vârsta de 16 ani, odată cu semnarea contractului cu Santos Futebol Clube, clubul la care a rămas ca jucător timp de aproape 20 de ani. În 1958 a câștigat prima Cupa Mondială pentru Brazilia, la doar 17 ani, devenind cel mai tânăr campion mondial din istoria fotbalului. A continuat câștigând alte două campionate mondiale, în 1962 și 1970, ceea ce l-a transformat în singurul jucător de fotbal cu trei trofee Jules Rimeț. Pele este de asemenea marcatorul cu cele mai multe goluri din istoria acestui sport: 1.283 de goluri în 1.366 de meciuri jucate. În 1999 a fost votat Jucătorul Secolului (World Player of the Century) de către IFFHS (Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului). În același an, France Football, le-a propus foștilor câștigători ai Balonului de Aur să aleagă Jucătorul Secolului (Football Player of the Century); l-au ales pe Pele. Tot în 1999 a fost ales Sportivul Secolului de către Comitetul Olimpic Internațional, iar revista Time l-a inclus în lista celor „100 cei mai influenți oameni ai secolului XX”. În 2013 a primit Ballon d’Or Prix d’Honneur din partea FIFA, în semn de apreciere pentru carieră și realizările sale profesionale. Brian Winter, corespondent-șef al Reuters Brazilia, a fost co-autor al unei serii de volume autobiografice, inclusiv un memoir al fostului președinte brazilian Fernando Henrique Cardoso. Născut in Texas, SUA, Winter locuiește în prezent in Sao Paulo, Brazilia. Fragment din cartea "De ce iubim fotbalul" de Pele, Brian Winter: "Au existat o mulțime de teorii nebunești de-a lungul anilor despre originea poreclei "Pele". Una dintre ele este că vine de la denumirea galică pentru fotbal - lucru interesant, dar care nu explică cum de un băiat din Bauru era strigăt așa. De asemenea, Pele înseamnă "miracol" sau "minune" în ebraică - dar nici ipoteza asta nu este valabilă din același motiv. Una dintre cele mai complicate teorii este ca un grup de negustori turci ne-au văzut pe mine și pe prietenii mei jucând și din greșeală eu am atins mingea cu mâinile. Așa că au zis "Pe" - care în portugheză înseamnă "picior" - și "le", care ar putea însemna, sau nu, "idiot" în turcă. De fapt, această teorie nu are absolut niciun sens, dar fie că mă credeți sau nu, ea a fost menționată în cărțile mai vechi despre mine, așa că o voi repeta aici pentru a demonstra cât de mare a fost confuzia în toți acei ani! Deci care este adevărul? În realitate, adevărul este puțin dezamăgitor: Nimeni nu știe sigur de unde s-a ajuns la "Pele". Și asta deoarece numele acesta este o invenție totală, nu înseamnă absolut nimic în portugheză. Dar există o teorie, care vine de la unchiul meu Jorge și care pare mult mai plauzibilă decât restul, iar ea are de-a face cu acele meciuri de fotbal pe care obișnuiam să le jucăm în Bauru. Așa cum am menționat, obișnuiam să joc ca portar foarte mult. Dacă făceam parte din ofensiva întregul joc, echipa noastră ar fi început să câștige prea des și pustii din echipa adversă și-ar fi pierdut interesul. Ei bine, în acei ani, portarul echipei semi-profesioniste a lui Dondinho era un tip poreclit "Bile". Așa că atunci când jucam ca portar, ceilalți copii spuneau lucruri precum: "Hei, se crede Bile", "Priviți, Bile a salvat încă un șut!" Pentru că eram atât de mici, numele s-a tot schimbat, iar vocalele și consoanele s-au amestecat puțin. "Bile" a devenit "Pele". Curând, asta a rămas porecla care m-a urmărit toată viața pe terenul de fotbal. Pe când eram copil uram prostia aia de poreclă. La urma urmei, nu era decât un gunoi de cuvânt, care nu însemna nimic. În plus, eram foarte mândru de numele Edson și considerăm că e o onoare să fiu numit după un inventator atât de important. La un moment dat începusem chiar să mă bat cu copiii care mă strigau "Pele". Dacă insistau să am o poreclă, puteam tolera foarte bine "Dico" și într-o perioadă porecla mea pe teren era "Gasolina" (benzină) - pentru că eram rapid, bănuiesc. Dar orice făceam, nu puteam scăpa de Pele. Dar când am ajuns la Santos, ceva s-a schimbat. Am început să privesc porecla "Pele" dintr-o cu totul altă perspectivă."
