"Prezența cercetare are drep obiectiv încercarea de a demonstra apartenența "paignionului", specie de mica întindere a literaturii grecești, la sfera expresivității comice și apropierea acestuia, prin structura intenționalitate, de alte forme similare din spațiul spiritualității europene." (Autoarea) Fragment din volum: “Ca și în cazul eroului Odiseu, aventurile lui Heracles par să fi devenit foarte devreme, către sfârșitul secolului al VI-lea și începutul celui de-al V-lea secol, subiectul predilect al comediografilor greci, dar meritul de a-i fi conturat trăsăturile de personaj veșnic flămând, însetat de vin și plin de porniri lubrice revine lui în special lui Epicharm din Sicilia, secondat îndeaproape de Cratinos. Judecând după frecvență și conținutul scenelor consacrate eroului Heracles în ceramografia epocii, s-ar părea că personajul, familiar numit Herullos în drama satirică, evoluează mai degrabă pe linia comediei, decât pe aceea concepută de fantezia eroică, de la care păstrează doar reperele fundamenale (situații, personaje) strict necesare desfășurării acțiunii. În dramele satirice rămase de la Sofocle, având ca subiect copilăria eroului (Herakleiskos: Micul Heracles) sau coborârea în Infern (Herakles epi Tainaro: Heracles la capul Tăinaros), acesta este deja investit cu unele trăsături de comportament comic. De pildă, înainte de a coborî în lumea subpământeană, spre a-l aduce la lumină pe câinele Cerberos, Heracles se oprește în preajma renumitei porți de intrare în Hades — Psychopompeiona — și culege grijuliu câteva lemne, gândindu-se, probabil, la focul necesar pregătirii prânzului, de care un mâncau redutabil că el nu se poate lipsi, lăsând, pentru o vreme, pe planul al doilea întreprinderea eroică. Atributele sale de erou-salvator, calitate în care apare și în câteva piese din creația lui Euripide — Theristai: Satirii secerători, Syleus, Busiris — facilitează inserarea de către autor a motivului „satirilor-prizonieri" specific dramei satirice, oricum străin ciclului de legende despre Heracles. Dramele euripideice, construite pe schema generală, semnalată deja, a confruntării eroului cu o creatură malefică, reprezentată, de astă dată, de doi stăpâni tiranici (Litierses, Sileus) sau de un rege egiptean antropofag (Busiris), nu anulează, ci, dimpotrivă, mențin caracterul justițiar al isprăvilor eroului."
